A 6-a editie a evenimentului Color the Village: Peste 400 de voluntari vor reface elementele decorative traditionale si vor zugravi 30 de case dintr-o localitate din Timis

news

Intre 6 si 8 iunie, peste 400 de voluntari ai Asociatiei Acasa in Banat vor zugravi 30 de case din localitatea timiseana Altringen, care se afla la aproape 50 de kilometri de Timisoara, potrivit Opinia Timisoarei.

Voluntarii vor repara fatadele, vor reface elementele decorative traditionale si vor zugravi casele din acest sat. Au fost selectate cu prioritate case locuite, ale familiilor cu venituri modeste, care pastreaza elemente de arhitectura specifica zonei atat din satul Altringen, dar si cateva case din satele vecine – Bogda, Sintar si Comeat.

„Acest eveniment ce reuneste an de an tot mai multi oameni care doresc sa dea o mana de ajutor si sa reinvie comunitatile rurale. Indiferent de varsta, de abilitati, fiecare primeste ceva de facut si participa alaturi de oameni la fel de harnici si inimosi. Daca nu v-ati inscris, mai aveti la dispozitie doar cateva zile sa o faceti ca sa fiti parte din acest festival de fapte bune.”, spune Radu Trifan, presedintele Asociatiei Acasa in Banat.

Color the Village (Coloreaza Satul) se afla la a sasea editie si, an de an, are loc intr-un sat din Banat, alternativ din judetele Timis si Caras-Severin. Editiile precedente au avut loc la Valeapai(2023), Farasesti (2022), Ilidia (2021), Racovita (2020) si Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociatiei Acasa in Banat este unic in tara si isi propune sa contribuie la revitalizarea satului romanesc si la punerea in valoare a arhitecturii tipice din zona Banatului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: