Ministrul Agriculturii nu se lasa: „mercurial” pentru toate produsele romanesti, cu plafonarea adaosului comercial la maxim 20%
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, insista sa vina cu „solutii salvatoare” asupra economiei de piata autohtone (similare celor „gandite” si de seful lui, primul ministru Marcel Ciolacu) si ar vrea sa mearga mai departe cu o noua ordonanta, de data aceasta pentru plafonarea adaosului comercial la alimentele de baza, care ar putea fi gata in doua saptamani si va include toate alimentele produse in Romania.
Ministrul Barbu isi doreste ca toate produsele romanesti, care sunt procesate cu materie prima din Romania, sa aiba o plafonare de adaos comercial de maxim 20% fiindca „produsele de import sunt mai ieftine, iar motivul ar fi adaosul mai mic decat la cele romanesti.”
”In doua saptamani ordonanta va fi finalizata, va fi pusa in dezbatere publica si ne dorim, asa cum ne-am dorit si la ordonanta privind plafonarea adaosului comercial la celelalte 21 de produse alimente de baza, ca romanii cu venituri mici si medii sa aiba acces la alimente de baza de calitate, romanesti, cu preturi corecte. In ordonanta vor fi incluse toate alimentele produse in Romania”, a spus ministrul, la Prima News.
El a precizat ca perioada de valabilitate a plafonarii „va fi stabilita impreuna cu procesatorii si retailerii.” Barbu zice ca „nu am fi intervenit niciodata cu un act normativ daca ar fi o piata stabila si daca pretul alimentelor romanesti la raft ar fi corect”, potrivit News.ro.
„Criteriul” magiunului de Topoloveni
„Ne dorim ca toate produse romanesti, care sunt procesate cu materie prima din Romania, sa aiba o plafonare de adaos comercial de maxim 20%. Ne dorim sa protejam aceste produse romanesti si nu ne mai dorim sa vedem adaos comercial pe produsele romanesti de 60%, 70%, 80%, iar cele din import sa aiba un adaos de 15 sau 16%”, a spus ministrul.
El a dat exemplul magiunului de Topoloveni, care ar avea un adaos comercial de aproape 100%, pe cand magiunul din alte state, Grecia sau Franta, are un adaos de maxim 25%. „Asta ne arata ca pretul era mai mic la produsele de import cu 7 sau 8 lei”, a mai explicat Florin Barbu.
Consiliul Concurentei: plafonarea unor preturi duce la cresterea altora
Ministrul agriculturii insa pare sa nu inteleaga ca masurile de plafonare pot avea efecte adverse in piata. Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a avertizat saptamana trecuta ca orice plafonare e ineficienta si produce distorsiuni.
„Am observat asa numitul „waterbed effect” (efectul patului cu apa), adica o reducere a preturilor produselor cu adaos comercial plafonat si o majorare a preturilor celorlalte produse”, spunea Bogdan Chiritoiu.
Economistii: obligam companiile sa ignore realitatea economica?
„Pentru categoriile de produse la care este limitat adaosul comercial, ignoram sau obligam companiile sa ignore realitatea economica si atunci fortam aceste companii sa aleaga alte produse in costul carora sa puna aceste costuri suplimentare. Costurile care in mod normal ar fi intrat in acele preturi trebuie sa-si gaseasca loc in alta parte si atunci preturile cresc pentru alte categorii de produse”, a explicat si profesorul de economie Christian Nasulea, pentru ProTV.
Mai mult, ministrul Barbu ar putea sa aiba surpriza sa constate ca ideea lui fixa de a asigura protectia produselor romanesti ar putea duce, in realitate, la scoaterea lor de pe piata, fiindca nimeni nu o sa le mai vanda in pierdere, preferand doar produsele de import cu un adaos profitabil. Ca sa nu mai vorbim ca este de asteptat si de o reactie a comisariatului european pentru Concurenta vorbind despre niste practici protectioniste.