Artisti amenintati cu moartea la Medgidia, de Ziua Copilului. Erika Isac si Rares au depus plangere la Politie

news

Primaria Municipiului Medgidia a organizat, de 1 iunie, un eveniment dedicat atat copiilor cat si adolescentilor. La evenimentul programat sa inceapa la ora 16.00 au fost invitati sa cante si Erika Isac, Rares si Bogdan de la Ploiesti. Potrivit unei postari de pe pagina facebook a primariei Medgidia, in jurul pranzului, Erika Isac si Rares au primit mesaje de amenintare cu moartea pe conturile de socializare.

Cei doi au fost avertizati sa nu urce pe scena de la Medgidia. Atat managerul cat si artistii au informat organizatorii si au depus plangere la Politia din Medgidia.

In acelasi timp, Primaria Municipiului Medgidia a sesizat institutiile abilitate pentru a lua toate masurile necesare pentru siguranta artistilor prezenti la eveniment.

„In jurul pranzului, Erika Isac si Rares au primit mesaje de amenintare cu moartea pe conturile de socializare. Cei doi au fost avertizati sa nu urce pe scena de la Medgidia. Atat managerul cat si artistii au informat organizatorii si, pentru ca au luat in serios aceste amenintari, au depus plangere la Politia din Medgidia”, transmite primaria in aceeasi postare.

„Condamnam ferm aceste atitudini si facem apel la calm, pentru ca Ziua Internationala a Copilului sa se desfasoare in liniste si siguranta. Asta deoarece trebuie sa fie o zi a bucuriei celor mici si nu un motiv de scandal si amenintari”, se arata in postarea facuta pe pagina oficiala a Primariei.

Se asteapta rezolutia institutiilor in drept, in urma cercetarilor, care vor stabili daca a fost vorba despre amenintari cu adevarat periculoase sau despre niste glume de prost gust care, oricum, si acestea ar putea fi sanctionate ca atare.

(foto: captura YouTube/Alpha Media)

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: