UPDATE Ciolacu ameninta ca va da afara ministri PNL daca acestia refuza sa avizeze OUG privind data alegerilor prezidentiale

politica

Marcel Ciolacu, promisiuni, salariu mediu bruta, 2000 de euro

Tensiuni mari intre PSD si PNL inainte de sedinta de coalitie, prevazuta pentru aceasta seara. Liderii celor doua partide au pozitii divergente in privinta datei alegerilor prezidentiale, PSD insistand pentru luna septembrie, in timp ce PNL le doreste catre sfarsitul anului, noiembrie sau decembrie.

UPDATE Nici PSD, nici PNL nu au cedat in timpul discutiilor din coalitie. „Pana pe 02 iulie avem timp. Atunci e termenul limita de dat OUG”, a declarat o sursa politica, participanta la negocieri.

„A cam escaladat acest subiect. Noi am fost toti de acord, apoi am discutat calendarul in interiorul PSD si PNL Domnul Ciuca nu mi-a zis niciodata ca vrea sa schimbe data, am vazut doar ce a declarat la TV. Acum o sa discutam”, a declarat Ciolacu inainte de sedinta, conform unor surse din PSD.

„Suntem oameni responsabili, nu cred ca se pune problema sa nu se dea avizele necesare”, a mai sustinut Ciolacu.

In cazul in care insa ministrii PNL ar refuza sa-si dea avizul pentru ordonanta privind stabilirea alegerilor prezidentiale in septembrie, Ciolacu a spus ca ia in calcul o remaniere: „Discutam despre ministri daca se ajunge la un blocaj”.

Citeste si: Iohannis, mesaj pentru PSD si PNL, care se cearta pe data alegerilor: „Presedintele Romaniei trebuie sa fie ales de romani, nu de partide”

Presedintele Klaus Iohannis a transmis un semnal, miercuri, catre liderii PSD si PNL care urmeaza, tot miercuri, sa definitiveze data alegerilor prezidentiale.

”In ce priveste alegerile prezidentiale, in conformitate cu legislatia in vigoare, ele pot avea loc in septembrie, octombrie sau noiembrie. Atat. Nu conteaza, dupa parerea mea, daca au loc in septembrie, octombrie sau noiembrie, ceea ce conteaza este opinia romanilor. Este important pentru mine sa subliniez ca Presedintele Romaniei trebuie sa fie ales de romani, nu de partide. De aceea avem vot direct si de aceea cred ca este important ca romanii sa se informeze si sa intereseze, indiferent daca in timpul campaniei se afla la munte, la mare, la birou sau in orice alta parte.

Este clar ca pentru urmatorii 5 ani, aceste alegeri sunt cele mai importante. Se discuta mult in jurul a cat de multa putere are sau nu are Presedintele. Eu pot sa va spun ca are suficienta putere pentru a face din alegerile prezidentiale miza principala a alegerilor din acest an.

Pentru romani, miza este alegerea Presedintelui si cred ca este bine asa. De aceea, nu vreau sa spun cand sa aiba loc sau cine ar trebui sa candideze, astea se stabilesc de partide, pot fi si independenti, dar romanii trebuie sa constientizeze importanta acestor alegeri pentru Romania si sa mearga la vot, asta ma preocupa pe mine cel mai mult”, a spus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Surse de la varful PNL au dezvaluit pentru aktual24.ro pozitia cu care liderii PNL se vor prezenta in fata liderilor PSD in cadrul sedintiei de coalitie care va avea loc miercuri.

Vor fi cel putin doua teme fierbinti de discutie: amanarea alegerile prezidentiale pentru luna decembrie, solicitata de PNL, si eventuala stabilire a unui candidat comun la Presedintia Romaniei.

In privinta primului subiect, liderii PNL anunta ca nu se vor impotrivi daca Marcel Ciolacu va insista ca alegerile prezidentiale sa aiba loc in septembrie.

„Daca vor alegeri in septembrie, nu vom bloca. Nu avem cum, fiindca ne sanctioneaza electoratul ca distrugem discursul de ‘stabilitate’.

Predoiu nu va bloca ordonanta pe alegeri. Sa zicem ca el si cu ministrii avizatori de la Justitie si Dezvoltare blocheaza. Asta inseamna ca Ciolacu ii va da afara din Guvern si nu putem ajunge intr-o astfel criza.

Ciolacu vrea neaparat in septembrie fiindca atunci sunt pensiile si poate profita. Desi am dat si noi pensii, noi nu ne putem agata de acest motiv ca sa ne promovam, fiindca avem alt tip de electorat

Noi incercam sa impingem spre final de an alegerile, dar nu ne vom opune daca nu se poate”, au mentionat sursele pentru aktual24.ro.

In ce priveste prezidentialele, PNL nu are de gand sa cedeze. „Nu e inchisa situatia cu prezidentialele. Inca nu e exclus sa avem candidat comun, asta doar daca il sustine PSD pe Ciuca”, au precizat sursele din PNL.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: