Ucraina se indreapta spre aderarea la Uniunea Europeana „intr-un ritm fara precedent” – Presedintia Ucrainei

externe

european-commission

Adjunctul sefului cancelariei prezidentiale din Ucraina, Ihor Jovkva, a vorbit despre viteza cu care s-au desfasurat lucrurile in procesul de aderare la UE in cadrul emisiunii maraton „Iedini Novini”, informeaza Ukrinform.

„Acesta este cel mai rapid ritm dintre toate tarile care au aderat la Uniunea Europeana. In a cincea zi a agresiunii, Ucraina a depus cererea de aderare, in martie a primit sprijin pentru aceasta cerere, apoi in aprilie a primit un chestionar, l-a completat intr-o luna, apoi a primit sapte recomandari, iar pe parcursul anului, au existat si (patru) suplimentare. Noi am obisnuit Uniunea Europeana cu un ritm ridicat din partea Ucrainei. Intrarea Ucrainei in UE este, de asemenea, parte a Victoriei noastre”, a spus Jovkva.

Potrivit lui Jovkva, Ucraina a indeplinit toate sarcinile pentru inceperea negocierilor.

„Am pus in aplicare in mod corespunzator cele sapte recomandari pe care Comisia Europeana ni le-a inaintat atunci cand a fost luata decizia corespunzatoare in decembrie anul trecut (privind inceperea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana – n.r.). De asemenea, am luat patru masuri suplimentare care au fost cerute Ucrainei. Astazi, Ucraina nu este doar pregatita pentru negocieri, ci a indeplinit deja o mare parte din sarcini”, a asigurat Jovkva.

El a mentionat ca, dupa inceperea negocierilor, vor fi deschise 35 de capitole de negociere. Ucraina va intra in negocieri pe mai multe capitole deodata, aplicand o abordare pe grupuri. Vor exista sase clustere care unesc mai multe capitole.

„Pentru fiecare capitol, va fi creata o delegatie de negociere din reprezentanti ai ministerelor si departamentelor specializate. Iar delegatia generala a fost aprobata de presedintele Ucrainei prin decret. Ea este condusa de viceprim-ministrul Olga Stefanisina, care este principalul negociator din partea Ucrainei, iar delegatia include reprezentanti ai guvernului si ai parlamentului. Aceasta delegatie, impreuna cu delegatia Comisiei Europene si a presedintiei belgiene, va deschide negocierile de aderare”, a declarat Jovkva.

Vorbind despre ritmul si natura viitoarelor negocieri, el a prezis ca vor fi dificile.

„Este necesar sa nu uitam de interesele statelor membre ale Uniunii Europene. Vedem deja in anumite industrii, in anumite sfere ale economiei cat de dificil este pentru unii membri ai UE sa perceapa activitatea economica ridicata a Ucrainei, in special, potentialul de tranzit, dar vom purta negocieri, iar Ucraina isi va apara interesele nationale in timpul acestora”, a spus Zhovkva.

La 21 iunie, Consiliul UE a aprobat oficial mandatul pentru negocierile cu Ucraina si Moldova privind aderarea la UE, aprobat anterior la nivel de ambasadori, ceea ce deschide calea pentru organizarea primei conferinte interguvernamentale marti, 25 iunie.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: