Joe Biden: „Daca Domnul Atotputernic ar cobori si ar spune: «Joe, retrage-te din cursa!», m-as retrage din cursa – dar nu va cobori”

externe

joe biden, presedintJoe Biden, ganduri de sinucidere,Howard Stern, interviu

„Nimeni nu este mai calificat decat mine pentru a fi presedinte sau pentru a castiga aceste alegeri”, a asigurat vineri Joe Biden intr-un interviu foarte asteptat pe canalul american de televiziune ABC News, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Presedintele american, atacat in privinta capacitatilor sale mentale dupa o dezbatere ratata in fata lui Donald Trump, a afirmat ca functia sa echivaleaza cu „a face un test cognitiv in fiecare zi”, cand jurnalistul George Stephanopoulos l-a intrebat daca ar fi pregatit sa se supuna acestui tip de examinare.

„Fac un test cognitiv in fiecare zi (…) Nu doar ca fac campanie, dar conduc lumea”, a declarat democratul de 81 de ani.

„Eram bolnav. Chiar nu ma simteam bine”

Desi s-a exprimat mai fluent decat in timpul duelului sau televizat din 27 iunie cu Donald Trump, democratul a vorbit, totusi, cu o voce inabusita si, uneori, a avut fraze incomplete sau putin dezlanate.

Timp de 22 de minute, Joe Biden si-a aparat cu incapatanare si uneori laborios candidatura pentru un al doilea mandat in fata republicanului Donald Trump, in contextul in care unii congresmeni din propria sa tabara i-au cerut sa se retraga.

Intrebat insistent despre dezbaterea sa dezastruoasa cu fostul presedinte din 27 iunie, el a repetat de mai multe ori ca a fost o „seara proasta”, atribuita unei raceli insotite de o mare oboseala.

Joe Biden a spus ca „nu crede” in sondajele care ofera avantaj rivalului sau la nivel national si in statele-cheie, spunand ca, din punctul sau de vedere, este „aproape la egalitate” cu Donald Trump.

Cand jurnalistul i-a atras atentia ca nu a vazut niciodata un presedinte castigand realegerea cu o cota de popularitate de 36%, el a raspuns: „Nu cred ca aceasta este cota mea de incredere”.

„Daca Domnul Atotputernic ar cobori si ar spune +Joe, retrage-te din cursa”, m-as retrage din cursa, dar nu va cobori”, a mai spus presedintele american.

„Eram bolnav. Chiar nu ma simteam bine”, a spus presedintele american Joe Biden, incercand sa justifice duelul sau ratat de la CNN cu Donald Trump.

„Eram epuizat”, a mai declarat democratul de 81 de ani, spunand, ceea ce nu este nou, ca suferea de o „raceala grava”

El a raspuns „nu cred” cand jurnalistul George Stephanopoulos l-a intrebat daca a urmarit ulterior cele 90 de minute de confruntare cu rivalul sau republican.

Joe Biden, care in timpul dezbaterii din 27 iunie a avut dificultati in a articula fraze coerente, a asigurat in acest scurt fragment ca aceasta performanta proasta nu este „din vina nimanui” in afara de a lui, cand jurnalistul l-a intrebat daca si-a dat seama la momentul respectiv cat de prost mergea confruntarea pentru el.

Presedintele american, al carui discurs si sintaxa sunt in prezent analizate foarte atent, s-a lansat apoi intr-o discutie confuza in timpul careia a mentionat sondajele din New York Times, precum si minciunile repetate ale rivalului sau.

El a aparut mult mai putin energic decat intr-un discurs de campanie pe care l-a tinut, folosind un teleprompter, cu putin timp inainte de a inregistra interviul la Madison, in statul Wisconsin.

Interviul este foarte asteptat, deoarece este prima ocazie de a-l auzi pe presedintele american vorbind pe larg si fara pregatire de la dezbaterea din 27 iunie.

Joe Biden lupta pentru supravietuirea lui politica

Dezbaterea sa dezastruoasa impotriva lui Donald Trump a starnit panica in partidul sau, in timp ce o majoritate covarsitoare a americanilor il considera acum incapabil sa guverneze inca patru ani in cazul victoriei.

 

 

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: