Ciolacu, primul atac dur la adresa lui Iohannis de cand a fost adus la guvernare: „Aveti alte asteptari de la el pe sfarsit de mandat? Eu nu am”
Presedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a lansat vineri un atac violent la adresa presedintelui Klaus Iohannis, fiind primul de aceasta duritate din momentul in care PSD a fost adus la guvernare.
Ciolacu a reactionat nervos cand a fost intrebat despre prezenta lui Nicolae Ciuca alaturi de Iohannis la summitul NATO de la Washington.
”Vi s-a parut ca, timp de zece ani ani, domnul presedinte a fost un presedinte independent, apolitic, ca nu s-a implicat in campaniile electorale alaturi de PNL? Domnul Iohannis nu s-a implicat in campaniile PNL? Domnul Iohannis nu a atacat PSD si implicit pe mine personal? Aveti alte asteptari pe sfarsit de mandat? Eu nu am”, a raspuns Ciolacu.
„Pe mine m-a luat mama de mana la 7 ani si m-a dus la scoala”, a continuat Ciolacu, ironic.
El a mai sustinut ca PNL a facut „tampenii” la guvernare, alaturi de USR: ”Am facut o regula cu presedintele PNL: ministrii sa nu atace celalalt partid. Tinem guvernul. Sa va aduc aminte cum se guverna cu PNL si USR, cate tampenii au facut in 8 luni de guvernare?”.
Ciolacu a mai spus ca PSD va avea congres pe 24 august, atunci isi va stabili si candidatul la Presedintie.
”S-a stabilit ca pe data de 24 august va fi congresul ordinal al PSD, mai sunt noua judete care nu au avut conferinte de alegeri si in urmatoarea luna, pe 12 august, va exista un calendar ca aceste organizatii sa tina conferintele de alegeri interne”, a spus Marcel Ciolacu.
”Am stabilit, ca sa nu modificam statutul in ceea ce priveste candidaturile, sa fie candidaturi tot pe motiune. O sa fie o candidatura asumata a presedintelui cu lista pentru vicepresedinti. Un singur lucru o sa modificam, la inceputul Congresului, ca si procedura legala, o sa marim numarul de vicepresedinti, de la 4 vicepresedinti pe domenii de activitate, o sa fie 8 vicepresedinti pe domenii de activitate si 8 vicepresedinti pentru fiecare regiune de dezvoltare a Romaniei”, a mai anuntat Marcel Ciolacu.
El a declarat despre candidatura sa la prezidentiale ca decizia ii apartine si a dat asigurari ca PSD va castiga alegerile prezidentiale din acest an.
”Candidatul PSD va castiga alegerile pentru functia de presedinte. Dupa ce facem toate procedurile, veti afla in acelasi timp cu colegii mei”, a mai sustinut Ciolacu.