A treia editie a celui mai mare festival romanesc din Statele Unite a fost un succes, in ciuda vremii caniculare

news

festival romanesc, Washington DC, Andrei Muraru

Cel mai mare festival romanesc din Statele Unite a ajuns la a treia editie. Mii de oameni din toata America au fost prezenti timp de trei zile, in ciuda vremii caniculare, la  spectacolele de dans si concerte, expozitii, degustari de bucate traditionale si vin, demonstratii mestesugaresti de sculptura in lemn si olarit.

A treia editie a celui mai mare festival romanesc din Statele Unite al Americii, “Romanian Weekend at The Wharf”, a avut loc pe incantatoarea promenada The Wharf din Washington, DC, timp de trei zile, in perioada 12-14 iulie 2024.

Organizat de Ambasada Romaniei in S.U.A. si Institutul Cultural Roman din New York / Romanian Cultural Institute in New York / ICR New York, in parteneriat cu Consiliul Judetean Maramures si cu sprijinul mai multor parteneri locali, evenimentul a adus in atentia a mii de oameni prezenti la festival in ciuda vremii caniculare, o oferta culturala diversa si a subliniat specificul culturii traditionale romanesti.

Programul a inclus activitati diverse precum concerte, spectacole de dans, lecturi performative, expozitii de carti romanesti traduse in limba engleza, demonstratii mestesugaresti, activitati pentru copii, expozitii de haine si bijuterii inspirate din motive traditionale, degustari de vinuri si multe alte activitati specifice si inspirate din cultura romaneasca.

„Prin Weekend-ul romanesc de la Washington dorim sa marcam atat aniversarea Parteneriatului Strategic dintre Romania si Statele Unite, ajuns anul acesta la 27 de ani de existenta, cat si trecerea a 20 de ani de la aderarea Romaniei la NATO”, a spus ambasadorul Romaniei, Andrei Muraru, in deschiderea evenimentului.

Ambasadorul Muraru a subliniat faptul ca faptul ca atat parteneriatul cu SUA cat si apartenenta la NATO confera Romaniei cele mai bune garantii de securitate din istoria tarii, mai ales in contextul invaziei brutale si sangeroase a Rusiei din Ucraina impotriva Ucrainei.

“Romania, impreuna cu Statele Unite si partenerii NATO, va continua sa sprijine lupta Ucrainei atat cat va fi necesar, pentru ca libertatea este cel mai important lucru pe care il avem cu totii”, a aratat Andrei Muraru.

De asemenea, au mai rostit alocutiuni directorul ICR New York, Dorian Branea, si vicepresedintele Consiliului Judetean Maramures, Radu Daniel Trufan.

Programul expozitiilor si atelierelor a fost intregit de seria concertelor sustinute de artisti relevanti precum Simion Bogdan-Mihai si Lautarii de Matase, Ansamblul Folcloric National Transilvania, Paula Hriscu, Vox Maris Chicago, Ansamblul de Dansuri Folclorice „ Carpathia”, Andreea Rebaltescu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: