Turcia cere Statelor Unite sa retraga sprijinul acordat „criminalului Netanyahu”. Premierul Israelului soseste marti la Washington

externe

Agentia de presa turceasca Anadolu publica un comunicat al presedintiei turce prin care Turcia solicita  Statelor Unite ale Americii sa faca presiuni asupra Israelului si sa retraga sprijinul acordat „criminalului Netanyahu” si asociatilor sai, pentru a pune capat opresiunii din Fasia Gaza. 

Israelul trebuie sa suporte consecinte pentru actiunile sale suficient de severe pentru a „descuraja pe oricine sa mai ia in considerare o astfel de cruzime”, spune presedintele turc Recep Erdogan.

Turcia, cu a doua armata ca marime din NATO dupa cea a SUA si cu baza sa aeriana de la Incirlik, o zona importanta pentru iesirile occidentale in Orientul Mijlociu, cum ar fi zborurile avioanelor de lupta deasupra Siriei si Irakului in timpul campaniei anti ISIS gazduieste aproximativ 50 de focoase nucleare americane.

Netanyahu, vizita in SUA

Solicitarile Turciei vin cu putin timp inainte de intalnirea la nivel inalt dintre premierul Israelului si presedintele SUA.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, invitat sa tina miercurea viitoare un discurs in fata Congresului Statelor Unite, urmeaza sa se intalneasca marti la Washington cu presedintele american Joe Biden, a anuntat secretariatul sau, duminica.

„Intalnirea prim-ministrului Benjamin Netanyahu cu presedintele american Joe Biden va avea loc marti la pranz”, se arata intr-un comunicat al secretariatului premierului israelian. In comunicat se mai mentioneaza ca avionul lui Netanyahu „va decola, prin urmare, maine (luni) dimineata” spre capitala SUA.

Vizita are loc dupa aproape zece luni de razboi intre Israel si gruparea islamista palestiniana Hamas in Fasia Gaza care a tensionat relatiile dintre statul israelian si Statele Unite, principalul sau aliat.

Casa Alba si-a manifestat nemultumirea, in ultimele luni, fata de consecintele ripostei Israelului la atacul din 7 octombrie al miscarii islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul sau, insistand pentru protectia civililor din Fasia Gaza si asupra intrarii ajutoarelor umanitare in enclava palestiniana, conform CNBC.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: