Un clujean a decedat dupa ce, aflat in piscina, a pus mana pe un aparat de radio din apropiere si s-a electrocutat
In timp ce se racorea in piscina, un barbat din localitatea clujeana Huedin a pus mana pe un aparat radio amplasat in apropiere. Din nefericire, acesta a suferit un soc electric si a decedat pe loc.
In momentul in care echipajele de prim ajutor au sosit la fata locului l-au gasit pe barbat cu arsuri la nivelul mainilor, semn clar al electrocutarii.
Manevrele de resuscitare aplicate de echipajele medicale nu au avut succes, iar barbatul a fost declarat decedat la fata locului. Incidentul arata importanta masurilor de precautie atunci cand se folosesc aparate electrice in apropierea apei. Electrocutarea poate avea consecinte fatale, iar respectarea regulilor de siguranta este esentiala pentru a preveni astfel de accidente.
Autoritatile locale urmeaza sa investigheze mai departe circumstantele exacte ale incidentului pentru a clarifica toate detaliile si pentru a preveni alte tragedii similare in viitor.
„La data de 19 iulie a.c, in jurul orei 12.30, politistii orasului Huedin au fost sesizati printr-un apel la SNUAU 112, despre faptul ca un barbat a fost gasit decedat in curtea unui imobil din Huedin, in apropierea unei piscine. Au fost efectuate cercetari la fata locului, iar cadavrul barbatului de 55 de ani a fost transportat la IML Cluj, in vederea efectuarii necropsiei si stabilirii cauzei decesului. In cauza se desfasoara cercetari sub aspectul infractiunii de ucidere din culpa”, se arata intr-o informare a Inspectoratului de Politie Judetean Cluj, citata de cotidianul local Ziarul Clujean.
Reamintim ca o tragedie similara a avut loc tot in aceasta vara, tot la Cluj. O intreaga familie a fost gasita fara viata in curtea casei sale, situate intr-o padure din Colonia Sopor, langa Cluj-Napoca.
Un vecin a fost cel care a sunat la 112 si a alertat Politia. Barbatul incercase sa ii contacteze telefonic pe toti cei trei, insa nu a primit niciun raspuns. Politia s-a deplasat imediat la domiciliul acestora, insa, din pacate, toti cei trei au fost gasiti fara viata in curtea din spatele casei.
Toti trei erau imbracati in costume de baie, si zaceau fara viata langa o piscina gonflabila pe care o aveau montata in curte. Din primele informatii se pare ca s-ar fi electrocutat din cauza unei improvizatii electrice.