Capturarea unui F-16, „obiectivul numarul unu” al Moscovei in acest moment. Rusia ofera 5 milioane de dolari oricui va fura un avion F-16, anunta un fost angajat SBU

externe

avioane F-16, aprobare, Statele Unite, Danemarca, Olanda, Ucraina, anthony blinken,

Rusia intentioneaza sa captureze un F-16, acesta fiind „obiectivul numarul unu” in acest moment, a declarat un fost angajat al Serviciului de Securitate al Ucrainei pentru Nexta TV. Moscova a anuntat si o recompensa in bani in acest sens.

Obtinerea F-16 este „obiectivul numarul unu” pentru Rusia acum, a declarat Ivan Stupak, analist militar si fost angajat al Serviciului de Securitate al Ucrainei, intr-un interviu pentru NEXTA.

„Rusia ia in considerare doua optiuni: angajarea unei echipe de sabotaj cu cineva care stie cum sa opereze F-16 sau mituirea unui pilot ucrainean”, a spus Stupak.

Potrivit acestuia, planul cu sabotajul „este o idee nebuneasca”, prin urmare Kremlinul spera la a doua optiune. Rusia este gata sa ofere pilotilor ucraineni de la 5 milioane de dolari pentru deturnarea unui F-16, spune analistul militar.

Tarile NATO au luat masuri de securitate pentru a preveni acest lucru, a avertizat analistul.

Ucraina a primit primul lot de avioane F-16 de a patra generatie fabricate in SUA, a transmis Bloomberg, miercuri seara, citand oficiali.

Vestea vine la un an dupa ce „coalitia aliata a avioanelor de lupta” a prins contur la summitul NATO de la Vilnius, sub conducerea danezilor si olandezilor.

Termenul limita pentru transferul avioanelor F-16 a fost sfarsitul lunii iulie, au declarat sursele pentru Bloomberg. Ucraina a primit „un numar mic” de avioane, au spus sursele, insa urmeaza sa primeasca cel putin 79 de avioane F-16 de la Olanda, Danemarca, Belgia si Norvegia, livrarile continuand in anii urmatori.

Coalitia s-a angajat, de asemenea, sa ajute la instruirea pilotilor ucraineni si a personalului tehnic pentru a opera avioanele. Nu este clar daca pilotii ucraineni instruiti vor putea utiliza imediat avioanele de lupta sau procesul va dura mai mult, au declarat pentru Bloomberg persoane anonime.

General Dynamics F-16 Fighting Falcon este un avion american de lupta pentru superioritate aeriana pe care Kievul l-a solicitat in repetate randuri inca de la inceputul invaziei la scara larga.

Desi unii experti in aparare nu se asteapta ca avioanele F-16 sa schimbe regulile jocului in razboi, acestea ar putea consolida capacitatile de aparare aeriana ale Ucrainei si ar putea proteja centrele de populatie ale tarii de bombardamentele zilnice ale Rusiei.

Comandantul Marinei, Oleksii Neijpapa a declarat ca viitoarea livrare de avioane F-16 catre Ucraina va contesta „dominatia deplina” a Rusiei pe cerul Marii Negre. Danemarca si Olanda au indicat ca ar permite Ucrainei sa loveasca cu avioane F-16 in interiorul Rusiei, desi Copenhaga a declarat ca o astfel de miscare ar „depinde de circumstante”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: