Nicu Covaci va fi incinerat. Ultima dorinta a artistului a fost ca jumatate din cenusa lui sa fie aruncata in Marea Mediterana iar cealalta jumatate sa fie depusa langa cenusa mamei sale

news

Nicu Covaci, legendarul lider al trupei Phoenix, a lasat, in ultimele momente ale vietii, doua dispozitii care sa fie indeplinite dupa moartea sa. Prima dorinta a fost ca trupa Phoenix sa continue activitatea. Cea de-a doua a fost ca trupul sau sa fie incinerat, iar jumatate din cenusa sa fie aruncata in Marea Mediterana, in Spania (acolo unde a trait in ultimii ani), iar cealalta jumatate sa fie depusa langa cenusa mamei sale, Tamara, care a murit in 1992.

Conform G4Media, Costin Adam, solistul trupei Phoenix, a declarat ca dorinta lui Nicu Covaci este sfanta si va fi respectata fara nicio exceptie.

„Dorinta lui Nicu este litera de lege pentru noi. In ultimele sale momente a spus ca doreste sa continuam cu Phoenix, pentru ca nu a luptat 62 de ani ca sa se piarda Phoenix-ul.

Apoi, dorinta lui a fost ca cenusa sa fie impartita: jumatate sa fie aruncata in mare, in Spania, iar jumatate sa fie pusa langa cenusa mamei, pe care el o pastra acasa, pe un raft, si care sa ramana in Romania”, a declarat Costin Adam.

Toti membrii formatiei vor fi prezenti de luni la Timisoara. Este asteptata si sosirea din Spania a Ivonei, partenera de viata a lui Nicu Covaci.

Marti si miercuri, ceremonii de ramas bun la Filarmonica Timisoara

„Ceremonia de Adio a lui Nicu se va desfasura acasa, in Timisoara, la Filarmonica de Stat. Va puteti lua ramas bun, Marti intre orele 11,00 – 20,00 si Miercuri intre orele 9,00 – 17,00.

Ceremonia de inhumare este privata. Ne vedem acolo! Formatia Phoenix”, au transmis membrii trupei pe pagina de Facebook Phoenix Transsylvania.

Nicu Covaci a murit crestin ortodox, insa Biserica Ortodoxa Romana nu oficiaza slujbe pentru cei incinerati. Astfel, nu va exista nicio ceremonie publica cu prezenta mitropolitului Banatului, cum se anuntase anterior. Costin Adam a afirmat ca va exista o ceremonie funerara privata.

De asemenea, membrii formatiei Phoenix si Sorin Stanca, presedintele clubului Hells Angels Timisoara, pregatesc si o mare parada moto in memoria muzicianului  Nicu Covaci, cunoscut ca un mare impatimit al motoarelor. Datele acestui eveniment vor fi anuntate dupa ce vor fi stabilite cu exactitate, potrivit G4Media.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: