Bazele aeriene din Crimeea au ramas fara avioane rusesti dupa lovituri date de Ucraina

externe

su-24

Doua baze aeriene rusesti din Crimeea nu mai gazduiesc avioane folosite pentru a tinti Ucraina, a anuntat marina Kievului, care isi continua campania de atacuri asupra bazelor aeriene ale Moscovei, relateaza Newsweek.

Moscova detine in prezent cinci aerodromuri militare in Crimeea, „dar doua dintre acestea sunt efectiv fara avioane”, a declarat Dmitro Pletenciuk, purtatorul de cuvant al marinei ucrainene.

Fortele ruse „ar putea reloca avioanele pe continent, dar au nevoie de logistica potrivita pentru a furniza combustibil si alte elemente esentiale”, a spus Pletenciuk.

Kievul a vizat in mod constant bazele aeriene, centrele logistice si facilitatile navale ale Rusiei din Crimeea in cei peste doi ani de razboi.

Kievul s-a concentrat, de asemenea, asupra bazelor aeriene din interiorul teritoriului rus, inclusiv baza Engels-2, care adaposteste bombardiere cu raza lunga de actiune in regiunea Saratov, si baza aeriana Kusciovskaia din Krasnodar.

Sambata, armata ucraineana a anuntat ca a vizat aerodromul Morozovsk din regiunea Rostov din Rusia, lovind depozite pline cu munitie, inclusiv cele care stocheaza bombe aeriene ghidate cu care a fost bombardata Ucraina timp de luni de zile.

Mass-media ucraineana a identificat cele cinci baze aeriene rusesti din Crimeea ca fiind baza Saki – la sud-est de orasul Ievpatoria din vestul Crimeei – baza aeriana Belbek de langa Sevastopol, baza aeriana Djankoi din nord, plus baza Kacea, tot de langa Sevastopol, si baza Hvardiske din centrul peninsulei.

La sfarsitul lunii iulie, armata ucraineana a anuntat ca fortele sale de rachete au lovit baza aeriana Saki, pe care Rusia o foloseste pentru a „controla spatiul aerian” in Marea Neagra.

Intr-o referire aparenta la aceste lovituri, presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat ca doreste sa „felicite in mod special razboinicii nostri care lovesc bazele si logistica rusesti din teritoriile ocupate”.

„Fiecare baza aeriana rusa distrusa, fiecare avion militar rusesc distrus – la sol sau in aer – salveaza vieti ucrainene.”, a spus el.

La 10 iunie, Ucraina a declarat ca a lansat un atac nocturn care a lovit un sistem avansat rusesc de aparare antiaeriana S-400 in Djankoi si alte doua langa Ievpatoria si Ciornomorske, la marginea vestica a Crimeei.

La jumatatea lunii mai, Ucraina a atacat aerodromul Belbek, iar imaginile din satelit pareau sa arate trei avioane de lupta rusesti distruse si cladiri avariate la aceasta facilitate.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: