Procurorii efectueaza perchezitii la locuintele unor medici de la Spitalul Pantelimon, in dosarul pacientilor morti in conditii suspecte

actualitate

doctorita, Mirela Paius, stenograme, inchisoare, omor calificat

Perchezitii de amploare, miercuri dimineata, la locuintele mai mult medici, in dosarul mortilor suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”. Patru medici au fost adusi la audieri, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti.

Printre persoanele vizate de perchezitii sunt inclusiv medici ai spitalului, fata de care exista suspiciuni ca ar fi scazut intentionat rata de administrare a noradrenalinei pentru pacientii de la ATI, scrie G4Media.

„Ca urmare a interesului public manifestat in legatura cu dosarul privind decesele din Sectia ATI de la Spitalului Clinic de Urgenta „Sf. Pantelimon” Bucuresti si in continuarea comunicatului din data de 12.04.2024, Compartimentul de informare si relatii publice din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti aduce la cunostinta opiniei publice urmatoarele:

In dimineata zilei de 07.08.2024, procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti si politistii din cadrul DGPMB – Serviciul Omoruri au pus in executare patru mandate de perchezitie domiciliara emise de judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Bucuresti pentru locuintele unor angajati ai Spitalului Clinic de Urgenta „Sf. Pantelimon” Bucuresti.

De asemenea, la sediul Serviciului Omoruri au fost aduse patru cadre medicale, in vederea audierii. Pe parcursul anchetei vom reveni cu detalii de interes pentru opinia publica, in masura in care situatia o va impune”, se arata in comunicat.

Reamintim ca, in luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistenta angajata la Spitalul „Sf. Pantelimon, cu privire la faptul ca, in perioada 4 – 7 aprilie 2024, in Sectia de Anestezie si Terapie Intensiva (ATI), ar fi decedat 17 de pacienti, ca urmare a reducerii voluntare, de catre personalul medical, a dozei de noradrenalina – un neurotransmitator utilizat pentru cresterea sau mentinerea tensiunii arteriale.

Procurorii au deschis un dosar penal cu privire la infractiunea de omor si au administrat mai multe probe, fiind audiati medici si asistente medicale si au fost ridicate documente medicale referitoare la toti pacientii decedati in cadrul Sectiei ATI in perioada 4 – 7 aprilie 2024.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: