Motivul celor doua doctorite de la Pantelimon, conform referatului de arestare: „Doreau sa se puna bine cu conducerea spitalului”

news

doctorita, Mirela Paius, stenograme, inchisoare, omor calificat

Referatul procurorilor in cazul celor doua doctorite de la Spitalul Pantelimon afirma ca motivul pentru care acestea au ales sa elimine pacienti de la ATI a fost „sa se puna bine cu conducerea spitalului.

Iata ce se afirma in referatul consultat de aktual24.ro:

„Martora a aratat ca in mod cert toti colegii sai care au lucrat cu inculpatele Miron Maria sau Paius Mirela au trecut prin cazuri asemanatoare, precizand totodata ca banuieste ca motivul pentru care inculpatele procedau in acest mod de a ‘elibera paturi’ de pe sectia ATI si a aduce alti pacienti de pe sectiile spitalului este acela de a se pune bine cu conducerea (sectiei, spitalului) prin detensionarea situatiei existente intre ATI si UPU. Capacitatea maxima de paturi pe sectia ATI este de 25, insa numarul pacientilor ATI depasesc de cele mai multe ori capacitatea sectiei. Din acest motiv pacientii ATI raman si pe celelalte sectiile ale spitalului sau blocul operator, medicii ATI avand obligatia de a face consulturile acestora. Din cauza gradului de ocupatie ridicat de pe celelalte sectii cat si faptul ca pacientii ATI de acolo sunt ingrijiti de asistentii sectiilor respective, exista discutii si presiuni intre sectii ca ATI-ul sa-si ia pacientii cat mai repede.

Opinia inculpatei Miron Maria despre efectele noradrenalinei reiese si din convorbirea telefonica din data de 12.04.2024 (a doua zi dupa sesizarea faptei), ora 21:31:55, dintre aceasta si Plesa Cristian Laurentiu (medic cu care inculpata are o relatie).
Cei doi vorbesc despre sinuciderea unui medic in varsta de 59 de ani (Luchian Mihail de la Institutul pentru Boli Cardiovasculare CC Iliescu), care ar fi scris un text (cel mai probabil referitor la noradrenalina), din care inculpata ar trebui sa se inspire, in final cei doi concluzionand ca aceasta substanta prelungeste o suferinta, nu trateaza absolut nimic si ca ‘Tre’ sa-l lasi pe Cel de Sus, nu pe nora sa decida’.

Plesa Cristian Laurentiu: Uite, poti sa te inspiri din ce a scris ca e chiar foarte dragut si exact asta spun si eu ca… ea nu trateaza nimic.

MIRON MARIA: Ihi.

Plesa Cristian Laurentiu: Ea prelungeste o suferinta, deci nu trateaza absolut nimic.

MIRON MARIA: Asta nu pot sa zic ca ce sunt eu, Dumnezeu …[neinteligibil]… suferinta?

Plesa Cristian Laurentiu: Pai nu, nu, nu.

MIRON MARIA: Hi, hi, hi.

Plesa Cristian Laurentiu: Pai nu, da’ ce, sunt Dumnezeu sa prelungesc suferinta?

MIRON MARIA: Da.

Plesa Cristian Laurentiu: Tre’ sa-l lasi pe Cel de Sus, nu pe nora sa decida.

MIRON MARIA: Da, Cel de Sus. Frumos.

Plesa Cristian Laurentiu: Da”.

Conducerea Spitalului Clinic de Urgenta „Sfantul Pantelimon” sustine ca a facut toate demersurile legale necesare, a colaborat si colaboreaza in continuare cu autoritatile pentru aflarea adevarului si este pe deplin angajata pentru a clarifica circumstantele tragediilor petrecute in unitatea medicala.

„Intelegem pe deplin gravitatea situatiei si impactul negativ pe care acesta il are asupra familiilor pacientilor si asupra increderii comunitatii in sistemul de sanatate. Dorim sa subliniem ca suntem angajati pe deplin in cooperarea cu autoritatile competente pentru a clarifica circumstantele acestor tragedii. Totodata, am investigat intern fiecare detaliu al acestor evenimente pentru a identifica eventualele deficiente si a implementa masurile necesare”, se arata intr-un comunicat de presa al spitalului remis vineri AGERPRES, semnat de managerul unitatii medicale, Bogdan Socea.

Potrivit sursei citate, organele de ancheta au fost sesizate imediat ce directorul de ingrijiri Camelia Stamatoiu a informat in scris managerul, prin inregistrarea unei solicitari scrise la secretariat, adica in data de 11 aprilie 2024.

„Aceasta a luat cunostinta de suspiciunile faptelor cu aspect penal pe data de 10 aprilie 2024, dar nu a anuntat managerul in acea zi. Ulterior, contractul de administrare al doamnei director de ingrijiri Camelia Stamatoiu a incetat inainte de termen la propunerea Consiliului de Administratie, prin vot unanim, pentru incalcarea mai multor clauze contractuale (legate de fidelitate si confidentialitatea de serviciu), fara nicio legatura cu ancheta penala in curs. In consecinta, doamna Camelia Stamatoiu si-a reluat postul de executie de asistent medical la Spitalul Universitar Bucuresti, care era suspendat pe perioada exercitarii functiei de conducere”, afirma sursa citata.

Conform comunicatului, in ceea ce o priveste pe dr. Voicu Elena Antoaneta, Comisia de disciplina a analizat sesizari privind fapte petrecute in ultimele 6 luni, a constatat ca acestea reprezinta „abateri deosebit de grave” de la contractul de munca, fisa postului si legislatia in vigoare, „punand in pericol securitatea” pacientilor si personalului, recomandand desfacerea contractului individual de munca.

„Managerul si Serviciul Resurse Umane au pus in aplicare propunerea Comisiei de disciplina”, se mai arata in comunicat.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: