Tragedie in Hunedoara: cinci oameni au murit in urma unui grav accident rutier

news

accident, Hunedoara, cinci morti, masina, cap de pod

Cinci persoane au murit si o alta a fost grav ranita in urma tragediei produse duminica seara in localitatea hunedoreana Gelmar, nu departe de orasul Geoagiu.

„Ajunsi la locul accidentului, pompierii Detasamentului Orastie au actionat cu doua echipaje de interventie si unul de prim ajutor, iar la fata locului au fost directionate si echipaje de politie, jandarmi si doua ambulante ale Serviciului de ambulanta Judetean Hunedoara. S-a constatat ca un autoturism a intrat intr-un cap de pod, iar toti cei cinci ocupanti ai autovehiculului, adulti de sex masculin, erau decedati”, a informat Lucian Morogan, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Hunedoara, citat de cotidianul local Ziarul hunedoreanului.

„Din primele cercetari, politistii au stabilit faptul ca un tanar de 22 de ani, din localitatea Geoagiu, in timp ce conducea un autoturism din directia Geoagiu spre Gelmar, a efectuat depasirea unui alt autoturism, a pierdut controlul volanului si a lovit un cap de pod, acrosand, totodata si un biciclist, care se deplasa pe partea carosabila”, a informat Bogdan Nitu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Hunedoara

O alta persoana, un biciclist in varsta de 15 ani, aflat in trafic, a fost ranit, iar o femeie a suferit un atac de panica.

„Ambulantele SMURD si ale S.A.J. au transportat persoanele ranite la spitalele din Orastie si Deva, iar institutiile abilitate au incepu cercetarile pentru a stabili cauzele accidentului rutier”, a informat reprezentantul ISU Hunedoara.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: