Statele Unite avertizeaza Iranul ca va suferi „consecinte cataclismice” daca va ataca Israelul

externe

Iran, atac, Israel, consecinte cataclismice

Iranul va suferi consecinte „cataclismice” in cazul unui atac asupra Israelului, a declarat vineri un inalt oficial american care a cerut sa i se pastreze anonimatul.

„Am dori sa-i descurajam pe iranieni (…) sa mearga pe aceasta cale, intrucat consecintele ar fi cataclismice, in special pentru Iran”, a indicat acest oficial, citat de The Times of Israel, avertizand Teheranul impotriva oricarui atac care ar putea „face sa esueze” discutiile delicate privind un armistitiu in Fasia Gaza.

Ministrul israelian de externe Israel Katz a declarat vineri mai devreme ca se asteapta ca aliatii Israelului sa se alature tarii sale pentru a „ataca Iranul”, daca acesta din urma recurge la un atac asupra Israelului, declaratie facuta in timpul unei intrevederi cu omologii sai francez si britanic, cerandu-le acestora explicit sprijinul in acest sens, alaturi de un sprijin similar din partea SUA.

Ministrii de externe francez si britanic efectueaza o vizita comuna in Israel si teritoriile palestiniene pentru a aborda modalitati de evitare a escaladarii conflictelor regionale, in contextul razboiului din Fasia Gaza intre Israel si gruparea islamista palestiniana Hamas si tensiunilor dintre Israel si Iran dupa ce liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, a fost asasinat pe 31 iulie la Teheran. Iranul a atribuit asasinatul Israelului, care nu a confirmat implicarea sa, dar nici nu a negat-o.

Cu cateva ore inainte fusese ucis si comandantul-sef al gruparii Hezbollah, Fuad Shukr, intr-un bombardament intr-o suburbie a capitalei libaneze Beirut, atac de data aceasta recunoscut de Israel.

Iranul si gruparile sale aliate in „axa rezistentei” contra Israelului au promis razbunare pentru cele doua asasinate, iar Israelul sta de atunci intr-o asteptare tensionata a unei riposte iraniene, amenintand la randul sau cu represalii militare puternice daca va fi atacat.

Pe de alta parte, discutiile privind o incetare a focului si eliberarea ostaticilor israelieni detinuti de miscarea islamista palestiniana Hamas in Fasia Gaza urmeaza sa fie reluate saptamana viitoare la Cairo in jurul unei noi propuneri americane, potrivit unei declaratii comune emise vineri de SUA, Qatar si Egipt, principalii mediatori intre Israel si Hamas, desi gruparea palestiniana a transmis ca respinge initiativa Washingtonului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: