Culmea „non-violentei”: regimul taliban din Afganistan a interzis luptele MMA, pentru ca ar fi „prea violente”

externe

lupte, MMA, interzise, talibani, Afganistan

Guvernul taliban din Afganistan a interzis artele martiale mixte (MMA), invocand ingrijorari cu privire la violenta si riscul de deces, a declarat marti un oficial din Kabul, citat de cotidianul turc Daily Sabah.

Ahmadullah Wasiq, seful Departamentului de educatie fizica si sport, a declarat ca interdictia, impusa de politia morala a tarii, se datoreaza naturii violente a sportului. MMA, popular printre tinerii afgani, nu este un sport olimpic deoarece nu indeplineste toate criteriile stabilite de Comitetul International Olimpic (CIO), in primul rand din cauza problemelor de siguranta.

Recent, talibanii au ratificat Legea privind promovarea virtutii si prevenirea viciului, care a fost criticata de Misiunea de asistenta a Organizatiei Natiunilor Unite in Afganistan (UNAMA).

Legea impune coduri vestimentare si cerinte de comportament atat pentru barbati, cat si pentru femei. Talibanii apara noua lege privind moralitatea ca fiind o reflectare a valorilor si principiilor islamice.

Luni, purtatorul de cuvant principal al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a respins ingrijorarile exprimate de UNAMA si de altii ca fiind nefondate. „Este responsabilitatea fiecarui musulman si a fiecarui guvern islamic sa promoveze binele si sa interzica raul”, a declarat Mujahid.

El i-a indemnat pe non-musulmani sa inteleaga valorile islamice inainte de a-si exprima rezervele sau obiectiile.

UNAMA a descris legea drept o „viziune tulburatoare pentru viitorul Afganistanului”. Potrivit UNAMA, legea impune restrictii severe privind comportamentul personal, afectand in special femeile si fetele, si acorda politiei morale puteri largi de aplicare.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , , ,

Comentarii: