O fotografie cu presedintele Joe Biden purtand o sapca inscriptionata „Trump-2024” a devenit virala pe retelele sociale

externe

Joe Biden, sapca, Donald Trump, retele sociale

Presedintele Joe Biden a facut miercuri un gest pe care multi nu si l-ar fi imaginat niciodata: si-a pus pe cap o sapca rosie cu sloganul „Trump 2024”, poate fara a evalua impactul imediat pe care l-ar avea.

Acest moment, pe care liderul american l-a vrut, fara indoiala, lejer sau plin de umor, s-a petrecut intr-o unitate de pompieri din Shanksville, orasul din Pennsylvania unde zborul United 93 s-a prabusit pe 11 septembrie 2001.

Joe Biden a mers la aceasta cazarma, exact la 23 de ani dupa atacuri, pentru a predica unitatea tarii, a explicat Andrew Bates, purtator de cuvant al Casei Albe, citat de The Independent.

„Prieteneste, i-a dat o sapca unui sustinator al lui Trump care i-a spus apoi ca, in acelasi spirit, presedintele ar trebui sa poarte sapca lui Trump. Si a purtat-o pentru scurt timp”, a incercat sa justifice purtatorul de cuvant.

Inregistrarea video, care a inundat retelele de socializare, il arata pe Biden zambind larg, care poarta deja o sapca, acoperind-o cu aceasta sapca Trump care tocmai ii fusese oferita.

Republicanii au exploatat imediat aceasta imagine a presedintelui Statelor Unite purtand emblema distinctiva a partizanilor lui Trump.

„Multumesc pentru sprijin, Joe!”, a postat ironic pe X echipa de campanie a lui Donald Trump.

Gestul lui Joe Biden a avut loc a doua zi dupa dezbaterea televizata dintre Donald Trump si Kamala Harris.

„Kamala Harris a mers atat de rau in dezbaterea de aseara, incat Joe Biden tocmai si-a pus o sapca Trump”, a mai scris echipa de campanie a republicanului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: