Donald Trump pretinde ca, in timpul dezbaterii, Kamalei Harris i s-au suflat raspunsurile prin „cercei audio”. Candidata democrata a avut cercei normali, sustin expertii

externe

Donald Trump, acuzatii, Kamala Harris, cercei audio, perle

Mai multi influenceri de extrema dreapta din social media au sugerat in ultimele zile ca vicepresedintele Kamala Harris ar fi folosit cercei audio pentru a obtine un avantaj in dezbaterea sa impotriva fostului presedinte Donald Trump, scrie Forbes.

Personalitatea media de extrema dreapta Laura Loomer a fost unul dintre utilizatorii care au promovat afirmatia virala, postand pe X, cunoscut anterior sub numele de Twitter, dupa dezbatere, o fotografie alaturata a lui Harris si o captura de ecran a unui articol din Tom’s Guide despre Nova H1 Audio Earrings, care ofera casti wireless incorporate in cercei din perle de apa dulce, conform site-ului web al dezvoltatorilor acestora – postarea fusese vizualizata de aproape 4 milioane de ori pana miercuri seara.

Inclusiv candidatul republican a repetat aceste declaratii in cursul unui miting electoral desfasurat vineri seara in Las Vegas.

Totusi, specialistii afirma ca nu este vorba de cercei audio, ci de o banala pereche de cercei obisnuiti, din perle. De altfel Harris a putut fi vazut purtand aceiasi cercei in timpul ceremoniei de comemorare a evenimentelor din 11 septembrie, miercuri dimineata, si se pare ca i-a purtat si cu alte ocazii, inclusiv la un miting in Wayne, Michigan, luna trecuta si la un meci de fotbal american desfasurat in iulie.

In timpul unui interviu acordat Fox News, Trump a acuzat-o pe Harris si ca a avut acces la intrebarile dezbaterii inainte de confruntarea electorala, spunand ca ABC News, reteaua care a gazduit dezbaterea, a avut un „show trucat cu cineva care poate chiar avea raspunsurile”. El nu a furnizat nicio dovada in sprijinul afirmatiei, iar regulile dezbaterii specificau ca „niciun subiect sau intrebare nu va fi impartasit in avans cu campaniile sau candidatii”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: