Minzatu nu uita cine a facut-o comisar UE. Elogii exacerbate: „Marcel Ciolacu este un produs extraordinar de potrivit nevoilor Romaniei in momentul de fata”

politica

Roxana Minzatu, propusa de premierul Marcel Ciolacu pentru functia de comisar european din partea Romaniei, isi elogiaza seful de partid, transmite news.ro. „Marcel Ciolacu este un produs extraordinar de potrivit nevoilor Romaniei in momentul de fata. Este un om extraordinar de echilibrat, bun negociator pentru Romania si pro-european in acelasi timp. Apropiat de omul de rand, dar si capabil sa dialogheze cu tot ceea ce inseamna economie”, l-a caracterizat Minzatu.

Roxana Minzatu, eurodeputat PSD, a fost intrebata, in emisiunea Insider politic, difuzata sambata la Prima TV, ce sanse are Marcel Ciolacu sa castige alegerile prezidentiale, in conditiile in care ultima victorie a fost in anul 2000.

”Marcel Ciolacu este un produs extraordinar de potrivit nevoilor Romaniei in momentul de fata. Este un om extraordinar de echilibrat, bun negociator pentru Romania si pro-european in acelasi timp. Apropiat de omul de rand, dar si capabil sa dialogheze cu tot ceea ce inseamna economie, mari stakeholderi (corporatii – n.r.). Cred in Marcel Ciolacu.

Cu totii vorbim de turul doi. Vin din Ardeal, sunt brasoveanca, stiu ce inseamna turul doi in Ardeal. Dar ceea ce a construit Marcel Ciolacu, inclusiv prin prima coalitie cu rotativa guvernamentala, cu un partid adversar traditional, si a reusit aceasta coalitie sa scoata Romania din criza post-pandemica, sa o treaca prin criza inflatiei si sa o tina pe o linie de plutire in conditiile conflictului de la granita, deci i se datoreaza premierului Marcel Ciolacu in uriasa masura. Cred in el si cred in adecvarea sa la nevoile Romaniei in prezent. Are o sansa foarte buna”, l-a caracterizat Roxana Minzatu pe seful sau de partid.

Roxana Minzatu a mai fost intrebata daca, pe langa Marcel Cioalcu, crede si in candidatura lui Mircea Geoana, fost candidat al PSD la alegerile prezidentiale din 2009 si contracandidat al lui Ciolacu la alegerile din acest an.

”Am facut campanie pentru el in 2009, cum au facut toti PSD-istii, pana la ultima picatura de energie. Nu o sa comentez candidatura domniei sale, dar in prezent cred ca adecvarea cea mai buna o are premierul Marcel Ciolacu”, a conchis Roxana Minzatu.

Un sondaj INSCOP realizat in perioada 11-16 septembrie, la comanda Institutului pentru Libertate si Democratie (ILD), arata ca Mircea Geoana se afla pe primul loc la intentia de vot pentru turul I la prezidentiale, urmat de Marcel Ciolacu si Elena Lasconi. Geoana ar castiga cu 47,8%, intr-o finala cu Ciolacu, care ar primi 34,2%.

Liderul PNL, Nicolae Ciuca, ar castiga daca ar intra in turul doi cu Lasconi, sondajul aratand ca 37% dintre respondenti l-ar vota pe liderul PNL, iar 36,7% pe lidera USR. Daca in turul aI II-lea al alegerilor prezidentiale ar ajunge Mircea Geoana si Nicolae Ciuca, 50,1% dintre romani l-ar vota pe fostul secretar general adjunct al NATO, iar 27,9% pe presedintele Senatului.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: