O noua alianta politica pentru parlamentare, REPER s-a unit cu inca doua partide: „Guvernul si-a abandonat cetatenii, a paralizat mediul de afaceri si arunca o tara intreaga in haos”

politica

REPER

Partidul REPER a lansat, marti, la Parlament, Platforma pentru democratie, prosperitate si progres, reprezentantii formatiunii prezentand totodata programul politic pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024.

Copresedintele REPER Ramona Strugariu a declarat ca este o platforma care aduna impreuna mai multe partide pro-europene – REPER, ACUM, DEMOS si candidati independenti, intre acestia fiind fostul sef al Garzii de mediu Octavian Berceanu.

„Discutam cu formatiuni politice si cu colegi din toata tara si lansam un program politic care este si o premiera, in sensul in care sloganul e ‘Oamenii inainte de toate’, iar asta inseamna ca facem, ceva ce practic guvernarea a abandonat in acest moment. Realitatea este ca Guvernul si-a abandonat cetatenii, a paralizat mediul de afaceri si arunca o tara intreaga in haos. Avem mai multa saracie, avem mai multe inegalitati, hranim din resursele publice o camarila. (…) Premierul Marcel Ciolacu a reusit probabil cel mai rusinos record si cea mai rusinoasa rectificare din cariera unui premier – a rectificat practic deficitul bugetar de la 5% la 7% intr-un timp record. Asta inseamna ca Romania scade si pierde, in loc sa creasca in fiecare zi. Venim asadar in fata oamenilor cu un program politic si cu un mesaj care spune foarte clar: oamenii inainte de toate, prosperitate prin progres social, prin democratie, prin respect fata de drepturi si de libertati”, a precizat Ramona Strugariu, citata de Agerpres.

Aceasta a sustinut ca nu a auzit niciun candidat la alegerile prezidentiale si niciun partid politic care sa vorbeasca clar si raspicat despre investitia in oameni, despre respectul pentru drepturile si libertatile lor, despre apararea drepturilor si libertatilor in toate dimensiunile acestora – de la libertatile economice pana la egalitatea de sanse, nediscriminare, libertate de exprimare, iesire din saracie si din vulnerabilitate sau dreptul de a alege in siguranta pentru femei, „care pare un subiect tabu pentru toate partidele politice astazi”.

„Avem dreptul la un stat sigur, la reforma electorala, la digitalizare, la demnitatea profesiei, avem dreptul la vot fara furt si fara minciuni, avem dreptul de a le spune tinerilor si de a-i incuraja pe tineri sa aiba un cuvant de spus. Avem dreptul la decenta, la o viata care trebuie traita nu in pragul umilintei si al analfabetismul electoral, ci trebuie traita cu demnitate. (…) Ridicam fruntea si spunem: ‘Oamenii inainte de toate’. Acest lucru nu se poate face cu legi cu dedicatie pentru o singura persoana, cu ipocrizie sau cu covrigi de Buzau. Se poate face cu o echipa”, a transmis Ramona Strugariu.

„‘Oamenii inainte de toate’ nu este doar un slogan de campanie, este practic menirea acestei platforme, platforma care are un loc distinct pe scena politica”, a declarat, la randul sau, copresedintele REPER Dragos Pislaru.

„Platforma noastra, aceasta platforma REPER – DEMOS acum si alti parteneri participa – este o platforma care intoarce politica catre oameni inainte de toate. Pentru noi mesajele sunt directe, ne adresam tuturor acelor oameni care asteapta de la o campanie politica nu numai hahaiala sau lucruri care sunt legate de port, de simboluri si a pleda de la Burebista incoace cat de fidel patriei, ci politicieni si oameni pe care ii vrem in Parlamentul Romaniei pentru a putea servi intr-adevar cetatenii. „Oamenii inainte de toate inseamna ca avem intr-adevar ca prioritate acea Romanie uitata, marcata de saracie, in care clasa de mijloc a fost puternic afectata de ceea ce s-a intamplat, o Romanie care isi cauta pe zona aceasta, liberal progresista niste reprezentanti si nu-i gaseste”, a aratat liderul REPER.

El a precizat ca platforma contine „sase piloni cruciali”: educatie incluziva si echitabila (investitii de 6% din PIB pentru educatie), stat drept, deschis si democratic, economie performanta, dreptate sociala, sanatate (investitii eficiente in sistemul medical, preventie, acces la sanatate pentru toti, reformarea finantarii serviciilor medicale, masuri pentru sanatate reproductiva), mediu si sustenabilitate.

Anterior, REPER a negociat cu PNL si USR pentru o platforma de dreapta, insa discutiile nu s-au concretizat.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: