Parlamentul rus sustine o propunere legislativa prin care se interzice adoptarea copiilor din Rusia de catre cetatenii tarilor care permit schimbarea de sex

externe

Parlamentul rus a sprijinit, miercuri, o initiativa legislativa care le interzice cetatenilor din tarile care permit schimbarea de sex sa adopte copii din Rusia, o miscare pe care o considera esentiala pentru a sustine „valorile traditionale”, potrivit Reuters.

Rusia a introdus anul trecut o interdictie privind schimbarea de sex din punct de vedere legal sau medical, ca parte a unei represiuni tot mai mari a drepturilor LGBT, care a facut ca „propaganda LGBT” sa fie interzisa intr-un moment in care presedintele Vladimir Putin isi numeste tara drept bastion al „valorilor traditionale”, „blocat intr-o lupta existentiala cu un Occident moral decadent.

Membrii Dumei de Stat, camera inferioara a parlamentului, au votat cu 397 la 1 in favoarea noii interdictii de adoptie in prima dintre cele trei lecturi, sugerand ca acest proiect, care a fost deja aprobat conceptual de guvern, va deveni lege.

„Aceasta decizie are ca scop protejarea copilariei si a valorilor traditionale. Este necesar sa ne protejam copiii de pericolele cu care se pot confrunta atunci cand sunt adoptati sau crescuti de cetateni din tari straine in care este permisa schimbarea de sex”, a declarat dupa vot Vyacheslav Volodin, presedintele Dumei si un apropiat al presedintelui Vladimir Putin.

Volodin a spus ca zeci de tari occidentale le permit oamenilor sa-si schimbe sexul.

Vasili Piskarev, un deputat al partidului de guvernamant Rusia Unita si un alt coautor al legislatiei, a sustinut ca acesti copii adoptati in strainatate risca sa fie fortati sa-si schimbe sexul sau sa devina victime ale exploatarii sexuale in Occident.

In 2012, Rusia a interzis adoptiile de catre cetatenii americani, iar razboiul din Ucraina a dus la scaderea numarului de adoptii internationale la doar sase copii in 2023, potrivit datelor publicate de canalul grupul mediatic RBK.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: