Ciuca le cere liderilor de filiale PNL sa rupa aliantele cu PSD: „Sa aveti in vedere realizarea majoritatilor de dreapta in consiliile locale”

politica

Presedintele PNL Nicolae Ciuca le-a cerut vineri liderilor de filiale, in sedinta conducerii, sa aiba in vedere realizarea de majoritati de dreapta, in constituirea noilor consilii locale, in urma alegerilor din 9 iunie, ceea ce urmareste formatiunea si la Primaria Capitalei, unde deja a anuntat ca doreste o majoritate de dreapta in Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

Liderul PNL le-a transmis celor din teritoriu ca, avand in vedere ca urmeaza preluarea administratiilor locale, de la presedinti de Consilii Judetene, primari muncipii, orase, comune, consilieri judeteni si locali, vrea sa sublinieze ”o linie de orientare in ce priveste consolidarea majoritatii la nivelul consiliilor locale pe partea dreapta”.

”Va rog sa aveti in vedere realizarea majoritatilor de dreapta, ceea ce urmarim si la Primaria Capitalei, unde avem deja discutii”, a spus Ciuca,citat de news.ro.

El a precizat ca este vorba de responsabilitate.

”Practic, tot ce vom face de aici inainte trebuie facut din ziua in care ne preluam mandatul. Sa se resimta implicarea in ce inseamna indeplinirea celor asumate in campanie si continuarea politicilor de administratie publica locala, asa cum am fost invatati ca fiind singurul model de administratie care a performat in Romania”, a spus Nicolae Ciuca in sedinta.

Recent, presedintele PNL, Nicolae Ciuca si primarul Capitalei, Nicusor Dan, au batut palma in direct, intr-o emisiune TV, pentru o alianta de dreapta la Capitala.

Mai mult, Ciuca a declarat ca daca putea sa voteze in Bucuresti, la alegerile locale, l-ar fi votat pe Nicusor Dan.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: