Urgia ajunge la Galati duminica noapte. Au fost evacuate toate persoanele care locuiesc pe albia raurilor si in zonele cu potential de risc la inundatii

news

guvern, ajutor, inundatii, galati

Judetul Galati se va afla, incepand cu ora 20:00 sub avertizare hidrologica si meteorologica de Cod Portocaliu, iar de la ora 00:00 si pana pe data de 30 septembrie, ora 9:00, sub avertizare Cod Rosu de ploi, cat si de inundatii. Autoritatile locale au anuntat ce masuri sunt luate.

Astfel, prin hotararea Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU), s-a dispus evacuarea preventiva a tuturor persoanelor care locuiesc pe albia raurilor si in zonele cu potential de risc la inundatii.

Inca din data de 28 septembrie, pompierii galateni au mers in teren pentru a discuta cu autoritatile locale, in vederea informarii cetatenilor cu privire la riscurile care pot aparea. In urma acestei actiuni, au fost identificate toate persoanele vulnerabile, care, in cursul zilei de astazi, vor fi relocate in zone sigure. De asemenea, autoritatile locale au identificat si spatii in care pot fi relocate persoanele evacuate.

De asemenea, echipele de interventie ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, impreuna cu reprezentantii autoritatilor locale, vor continua monitorizarea raurilor si a zonelor expuse inundatiilor, fiind pregatite sa intervina rapid in cazul producerii unor situatii critice. Ina cest scosp, SGA Galati a dislocate in terene utilaje, stationate pe podurile cu risc, pentru a se putea interveni cat mai rapid posibil in evetualitatea formarii unor blocaje din cauza aluviunilor.

Totodata, prin hotarare de CJSU s-a decis ca in 22 de localitati: Corod, Valea Marului, Cudalbi, Costache Negri, Pechea, Cuza Voda, Slobozia Conachi, Vames (Piscu), Tudor Vladimirescu, Corni, Beresti, Jorasti, Baneasa, Targu-Bujor, Fartanesti, Foltesti, Frumusita, Podoleni (Barcea), Beresti Meria, Mastacani, Grivita si Suhurlui, sa fie suspendate cursurile pentru data de 30 septembrie.

„Protejarea vietilor este prioritatea noastra absoluta. Fac apel la toti cetatenii sa colaboreze cu autoritatile, sa respecte indicatiile primite si sa fie pregatiti pentru evacuare. Facem acest demers ca masura preventiva, relocarea din locuintele aflate in zone cu risc mare de inundatii fiind cea mai buna solutie in acest moment. Toate resursele sunt mobilizate pentru a preveni orice pierdere de vieti omenesti si pentru a limita pe cat posibil pagubele materiale. De asemenea, echipele de interventie ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, impreuna cu reprezentantii autoritatilor locale, vor continua monitorizarea raurilor si a zonelor expuse inundatiilor, fiind pregatite sa intervina rapid in cazul producerii unor situatii critice”, a explicat prefectul judetului Galati, Andreea-Anamaria Naggar.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: