O baza militara americana din Irak a fost atacata cu rachete. Ce spun reprezentantii SUA

externe

Katiusa

Trei rachete au fost lansate de militanti marti spre baza unde stationeaza trupele americane in apropierea aeroportului international Bagdad – capitala Irakului, relateaza Reuters.

„Cateva rachete Katiusa au fost lansate langa Aeroportul International Bagdad”, au declarat marti dimineata pentru Reuters doi oficiali militari irakieni.

Reprezentantul oficial al Statelor Unite a negat informatiile potrivit carora tinta atacului ar fi armata americana. „Fortele militare nu au fost atacate”, a declarat pentru Reuters un oficial al Departamentului de Aparare al SUA, sub conditia anonimatului.

Doua surse de securitate irakiene au declarat ca o investigatie initiala a aratat ca au fost lansate trei rachete, inclusiv una care a aterizat in apropierea cladirilor folosite de fortele irakiene de combatere a terorismului, provocand avariarea si incendierea unor vehicule, dar fara victime.

Surse au relatat anterior ca cel putin doua rachete de tip Katiusa au fost, de asemenea, trase catre o baza militara unde sunt stationate trupe americane si ca apararea antiaeriana a interceptat acele rachete.

Departamentul de Stat al SUA evalueaza in prezent pagubele cauzate de acest bombardament.

Coalitia de lupta impotriva Statului Islamic a fost formata in 2014. In prezent in Irak exista aproximativ 2.500 de soldati americani, dar din decembrie 2021 acestia actioneaza acolo doar ca si consilieri si ofera asistenta, de cand armata americana a anuntat incheierea operatiunilor militare in tara. Alti 900 de militari americani se afla in Siria vecina.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: