Ghinea nu se lasa. Firme apropiate de PSD care au dat tepe, INTERZIS la licitatii
Comisia Europeana a constatat, in urma unui audit inceput in decembrie 2014, nereguli la achizitiile unor firme de IT. Printre acestea se numara Asesoft, a deputatului PSD Sebastian Ghita si UTI, a lui Tiberiu Urdareanu, membru al UNPR.
„In decembrie 2014, Comisia a inceput audit pe Axa 3, Domeniul Major de Interventie (DMI) 3.2. Intre cele alese au fost si cheltuielile pentru contractele Asesoft si Siveco si au verificat strict procedura de achizitii prin care au primit contractele. A rezultat, de pilda, ca Asesoft a beneficat de tratament preferential ca ofertant. S-a aplicat o corectie de 25%. Adica Romania a acceptat o taiere de un sfert, bani platiti deja de la buget”, a spus Cristian Ghinea.
„Comisia a venit tintita spre contractele Asesoft si Siveco”, a precizat el.
Ministrul a adaugat ca investigheaza de ce Ministerul Fondurilor Europene nu „a cerut banii inapoi de la Ghita si altii”.
„Eu cred ca ar trebui sa gasim o solutie de black listinining. Firmele care ne-au adus corectii sau nu au livrat ce trebuia, nu doar sa le luam banii inapoi pentru contractele trecute, dar sa nu mai aiba voie sa participe la licitatii un numar de ani. Noua lege a achizitiilor permite asta”, a mai spus Cristian Ghinea.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook