Munchen: Oktoberfest s-a incheiat, s-au consumat 7 milioane de halbe de bere la litru. Din ce tari au venit cei mai multi turisti

externe

oktoberfest

Sarbatoarea anuala Oktoberfest de la Munchen s-a incheiat duminica cu vreme ceva mai blanda, dupa o sambata ploioasa in capitala bavareza, relateaza DW.

Organizatorii au spus ca au participat in total aproximativ 6,7 milioane de persoane, consumand un total de aproximativ 7 milioane de halbe de bere de 1 litru, cunoscute sub numele de Mass.

Consumul de bere a fost intr-o usoara scadere fata de editia din 2023, cand a fost de 7,2 milioane de halbe.

„Oktoberfestul din acest an a fost deosebit de relaxat”, a declarat Clemens Baumgartner, oficialul orasului Munchen responsabil pentru Oktoberfest. „In ciuda numarului mare de vizitatori, numarul infractiunilor si al interventiilor medicale a scazut. Conceptul nostru de securitate a functionat, cu sprijinul politiei, pompierilor si partenerilor nostri”, a mai spus el.

Organizatorii evenimentului au spus ca, la fel ca de obicei, majoritatea vizitatorilor provin din Munchen si din imprejurimile din Bavaria.

Dar ei au remarcat un numar mare de turisti straini, spunand ca majoritatea provin din tari precum SUA, Italia, Marea Britanie, Austria, Polonia, Franta, Elvetia, Spania, Tarile de Jos „si, pentru prima data, din ce in ce mai mult din India”.

Berea fara alcool a reprezentat aproximativ 4%-5% din vanzarile totale de bere.

„Corturile au fost pline, dar nu supraaglomerate, atmosfera a fost in cea mai mare parte festiva si vesela, dar relaxata”, au spus organizatorii, adaugand ca cele mai aglomerate zile au fost in cele trei weekend-uri, in special sambata.

Pentru al doilea an consecutiv, au spus organizatorii, toata energia electrica utilizata la fata locului a provenit din surse regenerabile.

Politia din Munchen a raportat o reducere cu aproximativ 25% a infractiunilor in timpul festivitatilor, comparativ cu anul precedent.

Festivalul a avut loc pe fondul securitatii sporite anul acesta, ca urmare a unui atac mortal cu cutitul la Solingen si pe fondul ingrijorarilor cu privire la potentialul crimelor motivate politic, partial pe fondul conflictelor din Orientul Mijlociu.

Serviciile locale de ambulanta au spus in mod similar ca apelurile au scazut cu aproximativ 29% fata de 2023.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: