Pentru prima data, extrema dreapta belgiana cucereste un oras din Flandra: „Am facut istorie”

externe

Guy D'haeseleer

Orasul Ninove, la vest de Bruxelles, va fi prima municipalitate din Belgia care va fi guvernata de extrema dreapta flamanda, dupa victoria de duminica a reprezentantului partidului Vlaams Belang (VB) la alegerile locale. „Cred ca am facut istorie”, le-a spus sustinatorilor sai oficialul ales, Guy D’haeseleer. Cordonul sanitar „a fost definitiv aruncat la gunoi”, a adaugat el. O referire la principiul aplicat in Belgia – o tara guvernata de coalitii – prin care extrema dreapta este exclusa sistematic din majoritati, relateaza Le Figaro.

Lista „Forza Ninove”, varianta locala a VB, a castigat alegerile in acest oras de 40.000 de locuitori cu 47,4% din voturi, fata de 30,8% pentru primarul in functie, un liberal. Acest rezultat ii asigura lui Guy D’haeseleer si colegilor sai de conducere o majoritate absoluta a locurilor in consiliul municipal.

Cu 47,4% din voturi, „Forza Ninove” si-a imbunatatit scorul cu peste sapte puncte fata de alegerile din 2018, la finalul carora Guy D’haeseleer se confruntase cu „cordonul sanitar”.

O coalitie larga in jurul liberalilor flamanzi a fost formata pentru a-l mentine in opozitie. Niciodata pana acum partidul flamand de extrema dreapta Vlaams Belang (ex-Vlaams Blok), care este acum principalul rival al conservatorilor N-VA din Flandra, nu a gestionat o comunitate.

In parlamentul regional flamand, VB, cel mai mare grup de opozitie, are 31 de membri alesi, tot atat de multi cat N-VA, liderul coalitiei majoritare. De asemenea, VB a castigat 20 de locuri (din 150) in parlamentul federal la alegerile legislative din 9 iunie.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: