Parapantist mort la Brasov, dupa o cadere de la 100 de metri inaltime. Persoana cu care victima facea zborul in tandem a reusit sa se salveze

news

Tragedia s-a petrecut astazi, in zona de zbor Bunloc, in apropiere de Sacele si Brasov. Potrivit martorilor ocular pilotul, un barbat de 47 de ani, instructor de parapanta, ar fi decolat in sistem tandem alaturi de o alta persoana.

Ceilalti parapantistii prezenti la locul evenimentului au declarat ca instructorul nu ar fi fost asigurat corespunzator de seleta parapantei si astfel s-a desprins din sistemele de siguranta ale parapantei in timpul zborului.

Acesta a fost vazut in timp ce facea eforturi sa nu cada din aceasta seleta a parapantei, insa la un moment dat nu s-a mai putut tine si a cazut de la peste 100 de metri inaltime pe asfaltul strazii de dedesubt. Din pacate caderea i-a fost fatala.

Parapantisti de la sol au reusit sa sune pe telefonul celei de-a doua persoane din seleta parapantei, au luat legatura cu aceasta si au dirijat-o spunandu-I ce trebuie  facut pentru a putea ateriza in siguranta.

Politia incearca sa stabileasca circumstantele in care s-a produs acest nefericit accident.

Potrivit politistilor, „la data de 20 octombrie a.c., in jurul orei 12.20, Sectia Regionala de Politie Transporturi Brasov a fost sesizata printr-un apel de urgenta, prin sistemul 112, cu privire la faptul ca in zona Bunloc, din municipiul Sacele, un barbat, care efectua un zbor cu parapanta, ar fi cazut de la inaltime, iar in urma impactului cu solul acesta a decedat.

Imediat, fata de sesizarea primita, la fata locului a fost directionata o echipa operativa, care in acest moment efectueaza cercetari pentru lamurirea conditiilor care au dus la producerea incidentului.

Verificarile efectuate pana la acest moment au aratat faptul ca un barbat, de 47 de ani, instructor de zbor, din localitatea Sanpetru, judetul Brasov, in timp ce efectua un exercitiu de zbor cu parapanta, in tandem cu o persoana de 23 de ani, s-a desprins de echipamentul de zbor, in conditii ce urmeaza a fi lamurite, iar in urma precipitarii de la inaltime, dupa impactul cu solul, a decedat.

In cauza, cercetarile urmeaza a fi continuate de catre procurori din cadrul Curtii de Apel Brasov, iar finalizarea anchetei va stabili atat circumstantele, cat si cauza producerii acestui accident”, au mai  transmis politistii brasoveni.

(Foto: facebook.com/parapantabunloc)

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: