Trei jandarmi din Bihor au vrut sa plece la razboi in Congo, alaturi de mercenari. DNA a intervenit dupa ce acestia si-au falsificat concediile de odihna

news

jandarm, lovit, doza de bere, daune morale, Bihor

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie efectueaza, marti, mai multe perchezitii in judetul Bihor la domiciliile a trei subofiteri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bihor, dosarul vizand fapte de coruptie savarsite in cursul anilor 2023 si 2024.

Surse judiciare au declarat ca jandarmii vizati in dosar si-ar fi luat concedii de odihna si s-ar fi folosit de certificate medicale false pentru a beneficia de concedii medicale pentru a merge in acele perioade in calitate de mercenari in RD Congo.

Jandarmii urmau sa ajunga in Congo prin intermediul si cu mijlocirea Asociatiei Romanilor care au Activat in Legiunea Franceza, coordonata de catre Potra Horatiu, au mentionat sursele.

Potrivit unui comunicat al DNA, ca urmare a obtinerii autorizarilor legale de la instanta competenta, sunt efectuate perchezitii domiciliare in trei locatii situate pe raza judetului Bihor, reprezentand domiciliile unor persoane fizice, cadre militare in activitate incadrate la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judetean „General de brigada Anton Berlescu” Bihor.

„Procurorii militari din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul pentru efectuarea urmaririi penale in cauze privind infractiunile de coruptie savarsite de militari efectueaza cercetari intr-o cauza penala ce vizeaza suspiciuni privind savarsirea unor infractiuni de coruptie si infractiuni asimilate celor de coruptie, in cursul anilor 2023 si 2024”, se precizeaza in comunicat.

Inspectoratul de Jandarmi Judetean Bihor a aratat ca DNA i-a solicitat predarea unor inscrisuri in acest caz.

„Facem precizarea ca Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bihor i s-au solicitat de catre DNA, printr-o ordonanta, predarea unor inscrisuri avand in vedere un dosar pe care institutia mai sus mentionata il instrumenteaza. De asemenea, la acest moment, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bihor nu se desfasoara perchezitii de catre organele abilitate ale Directiei Generale Anticoruptie. Inspectoratul de Jandarmi Judetean Bihor colaboreaza cu organele de cercetare penala si, de fiecare data cand ni se vor cere pe cale oficiala informatii care pot elucida astfel de situatii, vom pune la dispozitie, in regim de urgenta, toate datele solicitate”, se arata intr-o informare a Jandarmeriei Bihor.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: