Grindeanu se declara „optimist” privind evitarea grevei la metrou: „Se vor gasi solutii”

news

Sorin Grindeanu

Marti, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat ca este optimist in privinta solutionarii conflictului de munca la Metrorex, subliniind ca negocierile dintre conducere si sindicate sunt in plina desfasurare, cu scopul de a evita o posibila greva.

„Sunt negocieri in acest moment intre conducere, intre patronat si sindicate. Eu sunt optimist si va spun ca optimismul vine inclusiv din aceasta dimineata, ca se vor gasi solutii, astfel incat sa fie evitata aceasta greva,” a spus Grindeanu, mentionand ca cerintele sindicatului trebuie sa fie sustenabile din punct de vedere economic, informeaza Agerpres.

„Putem sa cerem foarte multe lucruri, dar, daca nu sta in picioare economic acea cerinta, sigur ca patronatul vine si spune ca nu se poate,” a adaugat acesta, explicand ca a avut discutii cu reprezentantii sindicatelor si ca a observat o deschidere pentru dialog. „Sunt optimist, nu am temeri ca nu vom inchide acest conflict.”

In contextul discutiilor in derulare, directorul general al Metrorex, Mariana Miclaus, a subliniat ca negocierile pentru noul contract colectiv de munca vor continua. „Inca suntem in negocieri cu partenerii de dialog social.

Vom avea intelepciunea necesara, ambele parti, astfel incat cetatenii sa nu sufere,” a declarat Miclaus, recunoscand ca negocierile sunt intense si de durata.

Totusi, ea a exprimat increderea ca ambele parti vor reusi sa ajunga la un acord benefic pentru societate in ansamblu: „Sper si cred ca suntem pe drumul cel bun de a rezolva problemele de ambele parti, de a gasi solutia optima pentru societate, in general.”

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: