Minzatu, propusa comisar al Romaniei la UE, prinsa cu invarteli imobiliare. Cum a reusit sa-si cumpere o casa in centrul istoric al Brasovului cu 17.000 de euro

news

Parlamentarii PNL au parasit, marti, sala de sedinta in care membrii comisiilor de specialitate o audiau pe Roxana Minzatu, propusa pentru functia de comisar european din partea Romaniei. Minzatu a fost audiata cu usile inchise. Marti, snoop.ro a publicat o investigatie in legatura cu procedura dubioasa prin care Minzatu a obtinut o casa in centrul istoric al Brasovului.

La inceputul sedintei, liderul grupului deputatilor PNL, Gabriel Andronache, a anuntat ca parlamentarii liberali nu vor participa la aceasta audiere.

„Deoarece PNL nu a fost consultat in procedura de desemnare din partea Guvernului a persoanei pentru functia de membru al Comisiei Europene, grupurile parlamentare ale PNL nu vor participa la aceasta audiere. Noi ne vom retrage”, a spus Andronache.

Liderul grupului senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a subliniat ca decizia de a parasi sedinta nu are legatura cu Roxana Minzatu, ci cu procedura prin care aceasta a fost desemnata pentru functia de comisar european.

„In momentul cand s-a pus problema desemnarii comisarului european, presedintele Ciuca l-a rugat pe Marcel Ciolacu sa aiba loc discutii in interiorul coalitiei si persoana desemnata sa fie agreata de cele doua partide. Domnul Ciolacu s-a prevalat de faptul ca domnia sa este prim-ministru si este cel care face nominalizarea si a desemnat-o pe doamna Minzatu. Retragerea noastra nu are nicio legatura cu persoana doamnei Minzatu, are legatura cu procedura utilizata”, a afirmat Fenechiu.

El a mentionat ca aceasta audiere ar fi trebuit sa aiba loc inainte sa fie anuntata la Bruxelles persoana desemnata pentru a fi comisar european.

„Nu are legatura cu persoana, are legatura cu procedura si credem ca este un act firesc, un act corect, care trebuie sa genereze pentru viitor, sa zic asa, o buna practica – faci audierea inainte sa numesti persoana. Pentru ca altminteri generezi urmatoarea situatie: daca astazi, de exemplu, noi nu am fi multumiti de prestatia doamnei Minzatu, ce ar trebui sa facem? Sa solicitam retragerea domniei sale? Pierderea de catre Romania a unei pozitii pe care o ocupa? Sunt niste lucruri care tin pur si simplu de procedura. Nu vrem sa participam la o formalitate care are loc pentru a valida o procedura care, in opinia noastra, a fost gresita si in care partidul aliat, aflat la guvernare impreuna cu PSD, nu a fost consultat. De vreme ce au desemnat-o din proprie initiativa si au considerat ca este persoana apta, necesara, competenta, sa si-o asume si sa nu ne ceara si noua parerea”, a afirmat Fenechiu.

Marti, site-ul de investigatii Snoop, a publicat o ancheta care arata ca Roxana Minzatu a cumparat o casa monument istoric nationalizat, din centrul Brasovului, care a costat 17.000 de euro.

Dupa cumpararea locuintei de 56 de metri patrati, cladirea a fost extinsa la 131 de metri patrati, fara autorizatie.

Roxana Minzatu este propusa pentru functia de comisar european din partea Romaniei in domeniul „Oameni, competente si pregatire”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: