Trei tineri din Suceava, retinuti la doua zile dupa ce au vandalizat nu mai putin de 51 de autoturisme

news

masini, vandalizate, Suceava, tineri, retinuti

Trei tineri au fost retinuti in cazul masinilor vandalizate pe mai multe strazi din Suceava, iar anchetatorii au identificat 51 de vehicule la care fie au fost rupte numerele, fie au fost sparte parbrizul sau luneta, scrie cotidianul local Monitorul de Suceava.

IPJ Suceava a anuntat, joi, retinerea a trei tineri cu varste cuprinse intre 22 si 23 de ani in cazul masinilor vandalizate in cartierul sucevean Burdujeni. Este vorba despre doi barbati si o femeie.

„Fiecare act de distrugere a fost documentat si investigat si cu sprijinul Politiei Locale din cadrul Primariei Suceava, fiind vizionate peste 1.000 de minute de imagini de pe camerele de supraveghere prin corelare cu material probator adminstrat prin mijloace investigative si criminalistice”, a transmis IPJ Suceava.

Institutia anunta ca, miercuri, incepand cu orele 22.00, politistii din cadrul Biroului de Investigatii Criminale – Politia Municipiului Suceava au dispus masura preventiva a retinerii fata de cei trei tineri pentru o perioada de 24 ore, acestia urmand a fi introdusi in Centrele de Retinere si Arest Preventiv din cadrul IPJ Iasi si IPJ Botosani.

„Cei trei urmeaza a fi prezentati Parchetului de pe langa Judecatoria Suceava cu propunere de luarea a unei masuri preventive. In cauza, cercetarile sunt continuate sub aspectul comiterii infractiunilor de distrugere in forma continuata, in vederea probarii intregii activitati infractionale”, a transmis sursa citata.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: