Presedintele Serbiei acuza UE ca refuza sa integreze tara sa pentru ca Belgradul a refuzat sa sanctioneze Rusia
Presedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a apreciat joi ca Uniunea Europeana ii tine tara in afara blocului comunitar pentru ca Belgradul a refuzat sa participe la sanctiunile impotriva Rusiei, impuse ca urmare a invaziei Moscovei in Ucraina, informeaza EFE, citat de Agerpres.
Vucic, care a participat la summitul Comunitatii Politice Europene la Budapesta, a afirmat ca economia tarii sale este cea mai puternica din Balcanii de Vest.
„Totusi, ei inca spun ‘nu avem nevoie de Serbia pentru ca nu a impus sanctiuni Rusiei sau pentru ca nu si-a rezolvat anumite probleme'”, a deplans liderul nationalist. „Dar nu suntem noi cei care am creat acele probleme, sau nu suntem singurii si nu voi accepta ca suntem responsabili pentru problemele care au fost create”, a adaugat el in declaratii facute presei sarbe.
Vucic a declarat ca, intr-adevar, tara sa, candidata la aderarea la UE, dar cu legaturi traditionale cu Rusia, nu a impus sanctiuni acestei tari, in schimb a trimis Ucrainei ajutoare in valoare de 52 de milioane de euro.
Presedintele sarb a apreciat totodata ca incorporarea Romaniei si Bulgariei in UE in 2007 a fost o decizie „politica” si ca Serbia este mai puternica din punct de vedere economic decat erau jumatate dintre membrii actuali atunci cand s-au alaturat clubului comunitar.
„Astazi suntem la acelasi nivel cu unul sau doi membri ai UE care au primit 60, 70 sau 90 de miliarde de euro, in timp ce noi am primit doua miliarde. Doar un numar mic de membri UE pot indeplini toate criteriile cerute Serbiei”, a acuzat Vucic.
Oficial, Serbia este candidata la aderarea la UE inca din 2013 si pana in prezent au fost deschise 22 din cele 35 de capitole de negociere.
Totodata, presedintele sarb a cerut joi la Budapesta un acord de incetare a focului in Ucraina.
„Mesajul meu cheie este sa incepem sa vorbim in sfarsit despre un armistitiu, nu despre cine va castiga. Nu cred ca exista un invingator in razboi. Aceasta pace ar fi benefica pentru intreaga lume, in special pentru Europa”, a apreciat Vucic, care a deplans totodata faptul ca „unii oameni nu inteleg” pledoaria lui in favoarea unui armistitiu.
In fine, Vucic a declarat ca „Europa trebuie sa actioneze strategic cu responsabilitate, trebuie sa ia decizii strategice si sa nu se ocupe de trivialitati si de proceduri birocratice, trebuie sa priveasca realitatea intr-un mod diferit decat a facut-o pana acum”.