Decizie radicala a The Guardian, renunta sa isi mai posteze articolele pe X (Twitter): „Campania electorala prezidentiala din SUA a evidentiat din nou ca X este o platforma toxica”
The Guardian a anuntat miercuri ca nu va mai posta continut pe platforma de social media a lui Elon Musk, X, de pe conturile sale oficiale. X, fostul Twitter, este in continuare foarte popular in Occident, fiind mai putin accesat in Romania.
Intr-un anunt catre cititori, publicatia a declarat ca a considerat ca beneficiile de a fi pe platforma denumita anterior Twitter sunt acum depasite de aspectele negative, citand „continutul adesea deranjant” gasit pe aceasta.
„Am dorit sa informam cititorii ca nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, a declarat The Guardian.
The Guardian are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmaritori.
The Guardian a declarat ca postarile de pe X contin teorii ale conspiratiei de extrema dreapta si rasism.
„Este un lucru pe care il luam in considerare de ceva timp, avand in vedere continutul adesea deranjant promovat sau gasit pe platforma, inclusiv teoriile conspiratiei de extrema dreapta si rasismul”, a declarat acesta.
Publicatia a adaugat: „Campania electorala prezidentiala din SUA nu a facut decat sa sublinieze ceea ce consideram de mult timp: ca X este o platforma media toxica si ca proprietarul sau, Elon Musk, a fost capabil sa isi foloseasca influenta pentru a modela discursul politic.”
Grupurile de campanie impotriva discursului de ura si UE l-au criticat pe Musk, cea mai bogata persoana din lume, cu privire la standardele de continut de pe platforma, de cand a cumparat-o pentru 44 de miliarde de dolari in 2022. Autodeclarat „absolutist al libertatii de exprimare”, directorul executiv al Tesla a restabilit conturile interzise, inclusiv cele ale lui Alex Jones (promotor al teoriilor conspiratiei(, ale influencerului misogin Andrew Tate si ale activistului britanic de extrema dreapta Tommy Robinson.
The Guardian a declarat ca utilizatorii X vor putea in continuare sa posteze articolele sale pe platforma si ca postarile de pe X vor fi incorporate ocazional in activitatea sa ca parte a relatarilor sale de stiri in direct. De asemenea, reporterii vor putea continua sa utilizeze platforma in scopul colectarii de stiri, a precizat The Guardian.
Desi conturile oficiale ale Guardian se retrag de pe X, nu vor exista restrictii pentru reporterii individuali care utilizeaza site-ul, dincolo de orientarile existente ale organizatiei privind social media.
„Social media poate fi un instrument important pentru organizatiile de stiri si ne ajuta sa ajungem la noi audiente, dar, in acest moment, X joaca acum un rol diminuat in promovarea activitatii noastre. Jurnalismul nostru este disponibil si deschis tuturor pe site-ul nostru si am prefera ca oamenii sa vina pe theguardian.com si sa ne sustina activitatea acolo”, a declarat The Guardian.
Anul trecut, National Public Radio [NPR], organizatie media americana non-profit, a incetat sa posteze pe X dupa ce aceasta a etichetat-o drept „media afiliata statului”. PBS, un radiodifuzor public de televiziune din SUA, si-a suspendat, de asemenea, postarile din acelasi motiv.
Luna aceasta, festivalul de film de la Berlin a anuntat ca renunta la X, fara a cita un motiv oficial, in timp ce luna trecuta, forta de politie din nordul Tarii Galilor a declarat ca a incetat sa mai foloseasca X deoarece „nu mai corespunde valorilor noastre”. In august, spitalul national regal de ortopedie din Marea Britanie a declarat ca paraseste X, citand un „volum crescut de discursuri de ura si comentarii abuzive” pe platforma.