Alianta PSD-AUR in Parlamentul European in apararea lui Minzatu. Piperea (AUR): „Se face din tantar armasar”

politica

Eurodeputati din PSD si AUR au sarit sa o apere pe Roxana Minzatu in legatura cu legalitatea extinderii casei parintesti achizitionate la Brasov. Ei sustin ca sunt putine sanse sa reprezinte un obstacol real in calea validarii ei, in pofida faptului ca aceasta a fost denuntata marti seara chiar de presedintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber.

Liderul PPE a afirmat marti seara, intr-un comunicat dat publicitatii la Bruxelles, ca „dupa audierea comisarului desemnat Minzatu exista inca intrebari legate de proprietatea ei care necesita clarificare. Este important sa avem o Comisie libera de orice alegatii si pentru care integritatea nu este pusa sub semnul intrebarii niciun moment. Avem nevoie de certitudine politica si legala in legatura cu acest lucru”.

Exista suspiciuni ca Manzatu a intervenit fara autorizatie asupra casei respective, care ar fi considerata monument istoric. Ea a sustinut la audieri ca imobilul nu este monument istoric si ca detine documente de la Ministerul Culturii care atesta acest lucru.

Eurodeputatul Vasile Dincu (PSD, grupul S&D) a denuntat miercuri „un joc politic nedemn”, intrucat „s-a vazut ca prestatia, competenta si integritatea doamnei Roxana Minzatu sunt dincolo de orice indoiala”. Dincu considera ca Roxana Minzatu a explicat transparent problema casei din Brasov in timpul audierilor.

„A primit aplauze in timpul audierilor si cred ca a fost mai degraba un sentiment de gelozie a unor colegi romani din PPE, mai mult decat o problema reala si nu cred ca va avea influente in ceea ce priveste desemnarea, in ceea ce priveste referatul pozitiv pe care il va primi doamna Roxana Minzatu”, a spus el intr-un briefing pentru jurnalisti romani, citat de Agerpres.

Citeste si: Jurnalist de investigatii: „Roxana Minzatu i-a mintit pe europarlamentarii care o audiaza in Parlamentul European”

La randul sau, eurodeputatul Gheorghe Piperea (AUR, grupul ECR) s-a declarat surprins ca Manfred Weber a afirmat ca in ceea ce o priveste pe Roxana Minzatu exista inca niste dubii in privinta acestei case de la Brasov.

„Eu am verificat lucrurile. Sincer, nu mi se pare ca este ceva in neregula acolo si, mai mult decat atat, mi se pare ca este un fel de a face un armasar dintr-un tantar. (…) Pare sa fie ceva nu neaparat inventat, dar pare sa fie firul de care s-au agatat ca sa o amane pe doamna Minzatu. Eu, personal, ca avocat, nu consider ca e ceva in neregula acolo”, a spus el miercuri intr-un briefing al delegatiei Romaniei din grupul ECR.

La randul ei, membra aceluiasi grup Georgiana Teodorescu (AUR) a spus ca „la Bruxelles, lucrurile care conteaza cu adevarat si ceea ce s-a discutat in toate aceste audieri a fost capacitatea comisarului de a-si duce portofoliul la bun sfarsit, atributiile sale, competentele sale pe acel portofoliu. Pe nimeni nu a interesat si nu intereseaza, aici, la Bruxelles, de casa parintilor doamnei Minzatu din Romania. Pentru asa ceva exista institutii abilitate in Romania, avem parchete, avem alte institutii care in masura in care exista probe ca s-au savarsit niste nereguli, sigur ca da, sa faca ancheta, sa vada, sa lamureasca”.

Eurodeputata Adina Valean (PNL, grupul PPE), spune la randul ei ca problema ridicata la audieri in cazul Roxanei Minzatu „ar fi trebuit rezolvata la nivelul comisiei juridice, pentru ca a fost o evaluare de integritate si juridica inainte de a intra in audierile pe fond, care trebuie sa fie niste audieri privind politicile”.

„Faptul ca a fost cumva introduse in audierile de fond si politice mi s-a parut putin, ma rog, nu chiar in scopul audierii. Cat de serios este nu stiu sa va spun”, a declarat ea miercuri.

Eurodeputatul USR Dan Barna, care este si vicepresedinte al grupului Renew, a mentionat ca situatia lui Minzatu a provocat un „moment penibil”

„Audierile in sine au aratat ca pentru o parte din grupurile din parlament, in speta PPE-ul, este o problema importanta. Vom vedea daca se va solicita raspuns in scris sau nu, pentru ca exact la aceasta ora la care noi vorbim au loc in continuare negocieri la nivel de lideri si de grupuri pe situatiile comisarilor, legat si de (Oliver) Varhelyi, si de (Raffaele) Fitto, si de doamna (Roxana) Minzatu, (Teresa) Ribeira de asemenea. Adica este o discutie legata de, cum sa spun, candidatii care au diverse tipuri de probleme”, a explicat el miercuri intr-o intalnire cu jurnalisti romani.

Barna a spus ca nu e rolul sau sa aprecieze daca e etica sau morala situatia Roxanei Minzatu, daca este o rafuiala politica in PSD sau mai mult decat atat.

„Am vazut explicatiile date de domnia sa in cadrul audierilor si documentele despre care vorbeste in apararea dansei. Sunt relativ sceptic ca se vor mai solicita clarificari, dar ramane de vazut. Oricum, e un moment penibil pentru un candidat intr-o tara care incearca sa ajunga la pozitia de consistenta pe care volumetria de teritoriu si de populatie o justifica. Dar ne dam cumva peste degete de fiecare data cu genul acesta de situatii care arata si neseriozitate, si incompetenta”, a mai spus Barna.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: