Secretarul general al NATO, Mark Rutte, avertizeaza: „Rusia va folosi iarna ca pe o arma in razboiul din Ucraina”

externe

Mark Rutte, Rusia, iarna, arma, Ucraina

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a facut apel la membrii aliantei si la alti parteneri occidentali sa ofere un sprijin sporit Ucrainei in contextul iernii reci care se apropie, informeaza publicatia Baltic Times.

Dupa o intalnire cu presedintele leton Edgars Rinkevics desfasurata joi, la baza militara „Adazi”, Rutte a avertizat ca presedintele rus Vladimir Putin va „folosi iarna ca pe o arma”. Rutte a spus ca Rusia va incerca sa distruga sistemul de aprovizionare cu energie al Ucrainei. „De aceea, cu totii trebuie sa ne sporim sprijinul pentru Ucraina, inclusiv cu (sisteme de aparare aeriana) pentru a proteja infrastructura critica”, a adaugat el.

Pentru a-si consolida propriile capacitati de aparare, membrii NATO vor trebui sa isi creasca cheltuielile de aparare si sa stimuleze productia de arme si munitii, a spus Rutte. La randul sau, Rinkevichs a cerut, de asemenea, partenerilor NATO sa aloce mai multe fonduri pentru aparare, pledand in special pentru un procent cuprins intre 2,5 si 3 la suta din produsul intern brut (PIB) al tarilor. Obiectivul oficial al aliantei este ca tarile membre sa cheltuiasca 2% din PIB-ul lor pentru aparare.

Rute si Rinkevics au asistat la un exercitiu militar al brigazii multinationale NATO stationate in Letonia, care pentru prima data a efectuat manevre militare impreuna ca o forta completa. In operatiunea „Resolute Warrior” (Razboinicul Hotarat) au fost implicati aproximativ 3 500 de soldati din 13 state membre ale aliantei. Letonia are o frontiera comuna cu Rusia si cu aliatul apropiat al acesteia, Belarus, la est.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , , ,

Comentarii: