Raiul iubitorilor de branzeturi s-a mutat pentru trei zile in Portugalia
Aproape 5.000 de branzeturi din 47 de tari au concurat pentru prestigioasele World Cheese Awards, in cadrul celui mai mare eveniment de branzeturi din lume, ajuns la a 36-a editie, care se desfasoara intre 15 si 17 noiembrie are loc, anul acesta, in Pavilhao Multiusos din Viseu, Portugalia, potrivit CNN si euroweeklynews.
Branza produsa de micuta companie Quinta do Pomar, cu 10 angajati, din Soalheira, Portugalia, a obtinut cel mai mare punctaj din 14 finaliste care au inclus nu mai putin de cinci branzeturi elvetiene, plus articole din Brazilia, Statele Unite, Norvegia, Italia, Germania si Spania.
Facuta cu cheag vegetarian creat din ciulini, castigatoarea este descrisa ca o branza lipicioasa, lucioasa, untoasa, cu un gust usor amarui de ierburi, care este de obicei servita prin taierea unui capac si scoaterea miezului cu lingura.
Pentru a permite micilor producatori sa intre in concurs, au fost infiintate 20 de puncte de colectare in intreaga lume in tari precum India, Australia, Brazilia, Columbia si Ucraina.
La expozitia din acest an s-a prezentat cea mai mare delegatie portugheza care a participat vreodata, cu 182 de branzeturi de casa intrate in cursa pentru castigarea „Oscarurilor branzeturilor”.
„Viseu va fi scena unei editii istorice”, a spus Bruno Filipe Costa, responsabil pentru aducerea cosmarului persoanelor intolerante la lactoza in Portugalia. Potrivit lui Costa, este un tribut adus mostenirii incredibile a productiei de branzeturi portugheze, de la aromele bogate ale Insulelor Azore pana la incredibil de cremoasa Serra da Estrela.
Peste 250 de arbitri internationali au fost gata sa-si infiga dintii in concurente. Vineri, echipe de doi sau trei arbitri pentru fiecare masa au evaluat fiecare tip de branza din punct de vedere al aspectului, senzatiei, mirosului, gustului si texturii.
Fiecare echipa a selectat patru finalisti la categoriile bronz, argint, aur si super-aur – cele din aceasta ultima categorie fiind inscrise in degustarea finala pentru a decide castigatorul din 2024.
De asemenea, au fost acordate premii pentru cele mai bune branzeturi in functie de tara de origine si de stilul de branza.
Anul trecut, concursul a fost castigat de Nidelven Bla, o branza veche, cremoasa, albastra, semisolida, din lapte de vaca, produsa de Gangstad Gardsysteri din Norvegia. In 2022, un gruyere elvetian a luat premiul cel mare.
Desi exista si alte competitii internationale, World Cheese Awards pretinde a fi cea mai mare de acest gen, atragand inscrieri de la producatori mari si mici din intreaga lume. Desi evenimentul are loc de obicei intr-o tara europeana, Guild of Fine Food spune ca spera sa-l organizeze si pe alte continente la un moment dat.
Ca si anul acesta, editiile recente ale concursului – in special cand a avut loc in Spania in 2021 si Norvegia in 2023 – au vazut produsele locale incoronate drept castigatoare.