Targul de Craciun din Brasov se va deschide in 29 noiembrie. Bradul din Piata Sfatului, cel mai inalt din Romania
Si in Brasov sunt in desfasurare pregatirile pentru sarbatorile de iarna, acolo unde si in acest an vizitatorii se vor putea bucura de unul dintre cele mai frumoase targuri de Craciun din Romania. Din 29 noiembrie, organizatorii anunta un targ de iarna cu multe evenimente, care se vor desfasura in Piata Sfatului din centrul orasului, potrivit brasov.net.
In fiecare an, Brasovul se transforma intr-un “Oras de Poveste” datorita decoratiunilor stralucitoare si activitatilor organizate odata cu deschiderea targului de Craciun. In 2024, evenimentele sunt anuntate incepand de vineri, 29 noiembrie si pana pe 7 ianuarie 2025, transmite Digi24.
Targul de iarna din Piata Sfatului este evenimentul care, an de an, aduce bucurie localnicilor si turistilor. Aici se reunesc artizani, mestesugari si producatori locali care isi prezinta intr-o atmosfera de sarbatoare produsele autentice, traditionale lucrate manual.
Pentru experiente culinare de calitate, in acest an, organizatorii targului au stabilit mai multe criterii de selectie a participantilor, printre care sa ofere un punctaj suplimentar mestesugarilor si producatorilor autentici care vor sa participe la eveniment.
Astfel, se va oferi un atu artizanilor si producatorilor care aduc la targul de Craciun din centrul Brasovului produse realizate manual (in cazul decoratiunilor si cadourilor) si produse alimentare si agro-alimentare care au fost verificate in unitatile de productie si au respectat tot procesul de realizare/procesare in unitate.
In acest an, targul va avea o fata complet schimbata si datorita casutelor nou construite dupa un concept unic la noi in tara, decis inca din vara. Casutele din Piata Sfatului vor fi impartite pe zone (zona de mancare, de bauturi sau de mestesuguri) pentru o mai buna desfasurare a tuturor activitatilor zilnice.
Odata cu aprinderea luminitelor, in Piata Sfatului se da startul evenimentelor in aer liber. Aici, ca in fiecare an, orchestre, coruri si artisti cunoscuti din Romania vor sustine concerte in aer liber.
Cel mai inalt brad de Craciun din Romania
Totodata, bradul de Craciun care va straluci in Piata Sfatului din Brasov are aproape 30 de metri si este cel mai inalt brad natural care va fi impodobit in centrul unui oras din Romania, au anuntat reprezentantii Primariei Brasov.
Bradul natural, avand 29 de metri, a fost adus, marti seara, de pe o pasune a municipalitatii din Poiana Brasov.
„Brasovul va avea din nou cel mai inalt brad de Craciun natural din Romania. Acesta este, de asemenea, unul dintre cei mai inalti brazi pe care i-a avut Brasovul pana acum. Greutatea lui este de aproximativ 17 tone”, a precizat purtatorul de cuvant al Primariei Brasov, Sorin Toarcea.
Programul targurilor de Sarbatori din Romania
Iata insa si programul targurilor de Craciun din marile orase din Romania:
Targul de Craciun din Bucuresti
29 noiembrie – 26 decembrie
Targul de Craciun din Craiova
15 noiembrie – 5 ianuarie 2025
Targul de Craciun din Sibiu
15 noiembrie – 5 ianuarie 2025
Targul de Craciun din Brasov
29 noiembrie – 7 ianuarie 2025
Targul de Craciun din Oradea
29 noiembrie – 26 decembrie
Targul de Craciun din Timisoara
30 noiembrie – 5 ianuarie 2025
Targul de Craciun din Iasi
30 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025
Targul de Craciun din Cluj-Napoca
22 noiembrie – 1 ianuarie 2025
Targul de Craciun din Constanta
29 noiembrie a.c. – 5 ianuarie 2025
(Foto: facebook.com/primariabrasov)