Protest anti-Putin la Berlin. Opozitia rusa incearca sa se coaguleze in exil: „Nu razboiului! Libertate pentru prizonierii politici!”

externe

Personalitati ale opozitiei ruse, inclusiv Iulia Navalnaia, vaduva lui Alexei Navalnii, se reunesc astazi la Berlin, uniti de adversitatea fata de Putin si de razboiul lui din Ucraina”, scrie Deutsche Welle.

„Nu lui Putin! Nu razboiului! Libertate pentru prizonierii politici!”. Opozitia rusa a iesit duminica la Berlin sa protesteze in fata ambasadei Rusiei de langa Poarta Brandenburg.

Initiatori ai protestului sunt doi cunoscuti opozanti ai regimului de la Kremlin, Ilia Iasin si Vladimir Kara-Murza, eliberati in august in timpul unui schimb de prizonieri de senzatie intre Rusia si Occident.

Alaturi de ei va fi prezenta Iulia Navalnaia, vaduva celui mai cunoscut recent critic al presedintelui Vladimir Putin, fost lider al opozitiei ruse Alexei Navalnii, mort in arest.

De la decesul politicianului, in nordul arctic al Rusiei, in februarie, Navalnaia a cautat sa fie tot mai des in atentia publica, pentru a primi sustinere in efortul de a duce mai departe obiectivele sotului ei.

Disputa privind drapelul Rusiei

Potrivit DW, “oricine protesteaza in Rusia impotriva razboiului din Ucraina risca pedeapsa cu inchisoarea pe termen lung. S-a demonstrat doar la inceputul marii invazii din 2022, de atunci, legile au fost inasprite drastic.

Opozantii rusi care traiesc in strainatate nu au aceasta problema, dar se confrunta cu acuzatia ca sunt prea putin vizibili. In special activistii ucraineni, care se afiseaza in mod regulat in Europa, mai cu seama in Germania, la actiuni impotriva razboiului rusesc, se intreaba unde sunt adversarii rusi ai razboiului.

In perioada premergatoare demonstratiei de la Berlin a existat o disputa pe retelele de socializare: se poate defila prin capitala Germaniei cu tricolorul rus?

Anuntul marsului de protest arata imagini cu o demonstratie desfasurata la Moscova in 2014 in opozitie fata de anexarea Crimeei. La acea vreme se protesta cu steaguri rusesti si ucrainene unele langa celelalte. Criticii argumenteaza ca razboiul brutal a discreditat culorile drapelului rusesc.

”Infractorii de razboi si complicii marsaluiesc sub acest steag”, spune Ksenia Larina, o jurnalista care a parasit Rusia inainte de razboiul de agresiune.

Politologul Alexander Kynew nu este de acord: oricine stabileste conditii suplimentare, fie ca este vorba despre steaguri, muzica sau imbracaminte, contribuie la reducerea numarului persoanelor dispuse sa se alature protestului. Astfel de criterii duc la ”diviziuni”, considera Kynew.

O parte a opozitiei ruse foloseste steagul alb-albastru-alb pentru a se distinge vizibil de Rusia lui Putin.

Pentru Ilia Iasin, unul dintre organizatorii demonstratiei de la Berlin, nu exista reglementari: ”Am exclus (problema drapelului – n.red.), nu este importanta”. Vladimir Putin nu are drepturi asupra tricolorului rusesc, a comentat Iasin pentru DW.

Taberele exilului rusesc

Steagul este doar un motiv de divizare a opozitiei din exilul rusesc, grupat in spatele diferitelor lideri.

O factiune sustine cel mai cunoscut proiect al Iuliei Navalnaia, pornit de sotului ei: Fundatia Impotriva Coruptiei. FBK produce documentare destinate sa ajunga la cetatenii din Rusia prin YouTube si alte retele sociale.

O alta tabara este apropiata de Mihail Hodorkovski, fostul baron al petrolului si critic marcant al Kremlinului, care a petrecut zece ani in inchisoare.

Ambele grupuri isi disputa cumva intaietatea in conducerea opozitiei iar adeptii lor se intalnesc la evenimente separate. Navalnaia a organizat la inceputul lunii un forum la Vilnius, in Lituania, concomitent cu sedinta Comitetului Antirazboi de la Berlin, din care face parte si Hodorkovski.

Modelul opozitiei iraniene din Berlin

Va reusi protestul de la Berlin sa ii faca pe rusii din exil sa treaca peste vechile disensiuni? Iasin spera ca da: „Situatia din opozitie nu este usoara. Nu ajunge doar un apel la consolidare, sunt deficite majore. Sunt multe conflicte in opozitie, competitia nu se desfasoara intotdeauna corect”, recunoaste politicianul. ”Si nu este clar de ce.”

Opozantul Dmitri Gudkov considera ca disputa si dezbinarea nu trebuie supraestimate. ”Nu este loc sa se poarte o adevarata lupta pentru putere”.

De indata ce apare ceva important, toti reprezentantii opozitiei ruse se aduna ”la o masa rotunda”, a subliniat Gudkov pentru DW.

Hodorkovski a sustinut marsul, intr-un interviu acordat Bild, dar s-a plans de ceea ce a considerat intelegeri inadecvate.

Iasin ar fi vrut sa evite o astfel de disputa, demonstratia de la Berlin ar trebui sa dea o voce si adversarilor razboiului ramasi in Rusia, unde sunt ”redusi la tacere”.

Acesta este motivul pentru care s-a cazut de acord asupra unor revendicari de baza, incontestabile pentru intregul exil.

Una dintre ele este sa-l aduca in fata justitiei pe presedintele Putin.

Ramane de vazut ce se va intampla in continuare cu opozitia rusa. ”Mi se pare ca nimeni nu are un plan”, atentiona Navalnaia intr-un interviu pentru postul de televiziune Dozhd.

”Daca cineva ar fi avut un plan, toti l-am fi acceptat si l-am fi implementat”. Ar trebui facut ”ceva util” in fiecare zi.

”Suntem ghidati de experientele opozitiei iraniene, care a organizat demonstratii cu 50.000 de participanti la Berlin, in conditii similare”, puncteaza Iasin. De atunci a fost perceputa ”ca o forta politica”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: