Succes remarcabil al ATEISMULUI intr-o tara din Europa. Cati bani economisesti daca nu mai mergi la biserica

externe

Mii de oameni au parasit Biserica Danemarcei, in urma unei campanii desfasurate la nivel national de Societatea Ateista Daneza.

In perioada aprilie – iunie, 10.000 de oameni au parasit Biserica, un record pentru ultimii 9 ani, arata The Indepedent, citat de ziare.com.

Societatea Ateista Daneza, despre care se crede ca este responsabila pentru acest fenomen, a dus o campanie sustinuta inclusiv de sloganuri ca „De ce sa crezi intr-un Dumnezeu?” sau „De ce credinta trebuie sa coste ceva?”.

Satisfacut de rezultat, directorul Societatii, Anders Stjernholm, afirma: „Suntem multumiti ca danezii au profitat de sansa de a arata ce vor cu adevarat”. „De multa vreme am vazut in sondaje ca nu sunt asa de multi danezi care sa fie crestini devotati”, mai adauga el.

Acesta explica fenomenul prin faptul ca oamenii nu vad rostul unei institutii ca Biserica Danemarcei, „care are o influenta incredibila si care iti mai ia si bani”.

Toti cetatenii danezi devin automat enoriasi ai Bisericii Danemarcei cand sunt botezati. Pot parasi insa Biserica luterana evanghelica, daca fac o cerere in scris sau daca trec la o alta religie.

Biserica e partial finantata printr-o taxa care se opreste automat tuturor membrilor. Aceasta variaza in functie de zona si este de 0,5% – 1,5% din totalul taxelor pe care le platesc danezii.

Dupa cum arata Societatea Ateista Daneza, un om care paraseste Biserica „economiseste” intr-o viata circa 133.000 de coroane (aproape 18.000 de euro).

Fetele bisericesti admit ca fenomenul este rezultatul campaniei Societatii Ateiste Daneze, dar spun ca e vorba doar de un trend care nu va dura.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: