CTP explica simplu miza referendumului anuntat de Klaus Iohannis: „Sunt doua posibilitati: Romania sau Romanica”
Presedintele Klaus Iohannis „face ce are in fisa postului” un sef de stat, iar PSD si ALDE nu au cum sa „contreze” acest demers, a spus jurnalistul Cristian Tudor Popescu la Digi24.
Klaus Iohannis „nu se mai duce sa faca dusuri de multime in geaca rosie, in scop electoral, ci iata ca foloseste acest instrument pe care il are la dispozitie ca presedinte, declansarea unui referendum, ceea ce e corect”, a spus Cristian Tudor Popescu.
Jurnalistul arata si care sunt motivele pentru care s-a ajuns la aceasta solutie: Desi aceste ordonante au fost respinse in forma actuala de principalele organizatii de justitie din Romania – Parchetul General, CSM, Inalta Curte, DNA, totusi, desi ele nu au fost supuse dezbaterii in Parlament, au o insemnata cota de respingere din partea societatii civile. Si totusi PSD nu renunta, se incapataneaza sa le promoveze. Ii ramane presedintelui acest instrument constitutional, referendumul”.
Miza acestui referendum este mai mai mare decat modificare legislatiei. Romanii au de ales in ce tara vor sa traiasca, spune Cristian Tudor Popescu.
„Sunt doua posibilitati. Tara Romania, unde justitia chiar functioneaza, unde nimeni nu e mai presus de lege, iar cei care o incalca isi primesc pedeapsa pentru ce faptuiesc, indiferent de rangul si banii lor. Sau in tara Romanica, unde exista o cardasie intre infractorii cu staif si simplii cetateni. Primii insala, fura cu sutele de milioane si vor scapa prea putin pedepsiti sau deloc”, a spus jurnalistul.
„Cei care nu au votat in decembrie s-au trezit in ianuarie in Romanica si au iesit in strada. Poate ca acest dus inghetat al legii gratierii si modificarii Codului Penal pe care s-a repezit PSD sa le treaca pe sest ii va face pe cetateni sa mearga sa faca cei cativa pasi pana la sectia de votare”, a adaugat el.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook