externe

A expirat ultimatumul de 6 ore dat de Israel civililor din Gaza. Sute de mii de palestinieni incearca sa plece spre sudul zonei – Video

Armata israeliana a anuntat sambata ca palestinienii au sase ore sa fuga spre sud pe anumite strazi din Gaza, anunta CNN.

Fortele de Aparare ale Israelului (IDF) au avertizat vineri peste un milion de locuitori din nordul Fasiei Gaza sa plece, in timp ce au masat trupe si echipamente militare la frontiera si au continuat sa bombardeze ca raspuns la atacurile mortale din 7 octombrie ale gruparii militante islamiste Hamas.

Chiar si inainte de avertisment, peste 400.000 de palestinieni fusesera deja stramutati in interiorul teritoriului in urma luptelor din ultima saptamana, in timp ce conditiile se inrautatesc in interiorul zonei bombardate.

Ordinul de evacuare si perspectiva unei potentiale incursiuni au fost aspru criticate de grupurile de aparare a drepturilor, inclusiv de seful Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), care a avertizat ca o astfel de actiune ar putea aduce „consecinte umanitare catastrofale”.

IDF a anuntat sambata ca va permite oamenilor sa se deplaseze spre sud „pentru propria lor siguranta” pe strazile specificate din Gaza intre orele 10.00 si 16.00, ora locala, potrivit unei declaratii difuzate de purtatorul de cuvant in limba araba al IDF, Avishay Adraee, pe Twitter.

IDF a afirmat ca liderii Hamas au luat deja masuri pentru a se proteja de loviturile din zona.

Nu este clar cat de mult a fost receptionat mesajul pe teren, avand in vedere actuala pana de electricitate si de internet.

Intrebat de CNN cum a fost comunicata aceasta fereastra de sase ore cetatenilor din Gaza, purtatorul de cuvant al IDF, maiorul Doron Spielman, a declarat ca „toata lumea din orasul Gaza stie acum exact ce se intampla”: „Au fost anuntati in araba, in mai multe limbi, pe toate platformele disponibile, atat cele electronice, cat si cele neelectronice”.

Spielman a confirmat ca Israelul a aruncat pliante prin care informa populatia din Gaza cu privire la anuntul IDF.

Cu toate acestea, CNN a vorbit cu un oficial scolar al Agentiei Natiunilor Unite pentru Ajutor si Lucrari, cu un paramedic si cu un jurnalist de la fata locului, care nu stiau de acest ultim avertisment de sambata.

Mai mult de 2 milioane de palestinieni – inclusiv peste un milion de copii – traiesc in Fasia Gaza, una dintre cele mai dens populate zone de pe Pamant, cu o suprafata de 140 de mile patrate.

Imaginile din Gaza au aratat o fuga in masa spre sudul enclavei de coasta incepand de vineri. Civilii s-au inghesuit in masini, taxiuri, camionete si chiar in carute trase de magari. Drumurile erau pline de siruri serpuitoare de vehicule cu valize si saltele.

Cei care nu aveau alte optiuni au mers pe jos, carand ce au putut.

De cand a fost emis ordinul de evacuare, vineri, loviturile aeriene militare israeliene au ucis 70 de persoane evacuate si au ranit alte 200, a declarat biroul de presa al Hamas pentru CNN.

Serviciile medicale palestiniene si echipele de aparare civila au fost vizate sambata de un atac israelian la locul unei operatiuni de salvare in nordul Gaza, potrivit Ministerului palestinian de Interne si al Securitatii Nationale.

„Fortele de ocupatie au vizat echipajele de aparare civila si serviciile medicale in timp ce lucrau la salvarea martirilor si ranitilor din casa familiei Dahman din nordul Fasiei Gaza, in aceasta dimineata, sambata dimineata devreme”, a declarat ministerul intr-un comunicat.

Unele unitati medicale din nordul Fasiei Gaza si din orasul Gaza au declarat ca nu se vor conforma ordinelor de evacuare ale Israelului, deoarece aceste „amenintari actioneaza efectiv ca o „condamnare la moarte” pentru miile de raniti si pacienti gazduiti in aceste unitati”.

„Nu va exista niciun raspuns la amenintarile de evacuare, iar echipele medicale vor ramane pe pozitiile lor, indeplinindu-si rolul umanitar si datoria profesionala fata de pacienti si raniti”, a declarat sambata biroul de presa al guvernului din Gaza.

„Condamnam noua crima a ocupatiei prin amenintarea unor unitati medicale din orasul Gaza si din nord, cerand evacuarea lor spre sudul benzii”, adauga declaratia.

Israelul a masat sute de mii de soldati si echipamente militare la frontiera, in timp ce isi intensifica asediul asupra Gaza. Cu toate acestea, nu este clar pentru ce fel de operatiune se pregateste IDF sau cand ar putea avea loc.

Oficialii ONU au fost informati initial joi de catre Israel ca relocarea locuitorilor din Gaza ar trebui sa aiba loc in 24 de ore. Dar, de atunci, Israelul a recunoscut ca ordinul de migratie in masa va dura ceva timp, iar purtatorul de cuvant al IDF, locotenent-colonelul Peter Lerner, a declarat vineri ca orice termen limita „poate sa se deruleze”, ceea ce sporeste incertitudinea care planeaza.

Un alt purtator de cuvant al IDF, locotenent-colonelul Jonathan Conricus, a afirmat sambata ca Hamas incearca sa impiedice civilii palestinieni sa plece „prin mesaje si, de asemenea, prin puncte de control si opriri pe teren”.

Urmareste-ne si pe:
Mara Popescu

Share
Published by
Mara Popescu

Recent Posts

Decizii in lant: Si Franta si Germania permit Ucrainei sa loveasca Rusia cu rachetele cu raza lunga de actiune SCALP si Storm Shadow

Franta si Marea Britanie au decis sa permita Ucrainei sa loveasca in adancimea teritoriului rus…

56 de minute ago

Turcia i-a interzis presedintelui Israelului sa ii survoleze spatiul aerian. Isaac Herzog nu a mai ajuns la summitul COP29 din Azerbaidjan

Turcia a refuzat sa permita avionului presedintelui israelian Isaac Herzog sa zboare prin spatiul sau…

49 de minute ago

Presedintele SUA, Joe Biden, a autorizat Ucraina sa foloseasca rachete cu raza lunga de actiune pentru a lovi Rusia

Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…

3 ore ago

Doua drone rusesti au survolat spatiul aerian al Republicii Moldova. Acestea au zburat la o inaltime de aproximativ 100 de metri

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…

4 ore ago

Fotbalistii din Kosovo nu vor mai juca impotriva unei echipe „dintr-o tara care nu ne respecta statul”

Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…

4 ore ago

Mobilizare exemplara la regionala PNL de la Cluj. Liberalii strang randurile in jurul lui Nicolae Ciuca si impotriva binomului PSD-AUR (P)

”Ciuca, presedinte” si ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din…

5 ore ago