A explodat mega-racheta lui Elon Musk la cateva minute de la lansare. SpaceX: „Starship a experimentat o dezasamblare rapida si neprogramata”
Cea mai mare si cea mai puternica racheta construita vreodata, Starship, a explodat la cateva minute de la lansare.
Dupa o lansare anulata la inceputul acestei saptamani din cauza unei probleme de presurizare, racheta Starship de 120 de metri a decolat joi, la ora locala 8.33. Aceasta a prins viteza, dar apoi a inceput sa se roteasca la altitudine inainte de a exploda la aproximativ patru minute dupa ce a parasit solul.
Se pare ca cele doua sectiuni ale sistemului – propulsorul si nava de croaziera – nu au putut sa se separe in mod corespunzator dupa decolare, ceea ce ar fi putut cauza esecului navei. Nu a fost imediat clar daca racheta a explodat spontan sau daca a fost activat sistemul de terminare a zborului – un sistem de siguranta care distruge nava spatiala pentru a o impiedica sa se abata prea mult de la curs.
SpaceX a avertizat anterior ca sansele de reusita sunt scazute si ca scopul zborului de testare a fost de a colecta date, indiferent daca misiunea completa a fost indeplinita sau nu. Angajatii de la SpaceX au aplaudat chiar si dupa ce racheta s-a dezintegrat.
„Ca si cum testul de zbor nu ar fi fost suficient de interesant, Starship a experimentat o dezasamblare rapida si neprogramata inainte de separarea etapei”, a aratat SpaceX intr-o declaratie pe Twitter, referindu-se la explozie.
Aproape la fel de lunga ca trei avioane de pasageri, nava spatiala mamut este cu 10 metri mai inalta decat racheta Saturn V care a trimis oamenii pe Luna in 1969.
Elon Musk, fondatorul SpaceX, a obtinut saptamana trecuta aprobarea necesara din partea Administratiei Federale a Aviatiei pentru ca lansarea sa aiba loc.
BREAKING: SpaceX Starship rocket explodes in midair after launching as the boosters failed to separate from the rocket. https://t.co/8ENh7lSbSv pic.twitter.com/wTqBgYtYMo
— ABC News (@ABC) April 20, 2023