Un baraj din epoca sovietica din partea controlata de Rusia in sudul Ucrainei a fost aruncat marti in aer, declansand inundatii in zona de razboi, anunta Reuters. Fortele ucrainene si ruse se acuza reciproc de aruncarea in aer a barajului.
UPDATE Ministrul ucrainean de externe a calificat distrugerea barajului drept „probabil cel mai mare dezastru tehnologic din Europa din ultimele decenii” si o „crima de razboi atroce”.
Videoclipuri pe retelele de socializare au aratat o serie de explozii intense in jurul barajului Kakhovka. Alte videoclipuri aratau cum apa se revarsa prin ramasitele barajului, iar trecatorii isi exprimau socul, uneori intr-un limbaj dur.
Barajul, cu o inaltime de 30 de metri si o lungime de 3,2 km si care retine o cantitate de apa egala cu cea a Marelui Lac Sarat din statul american Utah, a fost construit in 1956 pe raul Dnipro, ca parte a centralei hidroelectrice Kakhovka.
De asemenea, acesta alimenteaza cu apa peninsula Crimeea, anexata de Rusia in 2014, si centrala nucleara Zaporojie, care se afla, de asemenea, sub control rusesc.
Oficialii instalati de Rusia au declarat ca nu exista inca niciun pericol pentru centrala nucleara Zaporojie, cea mai mare centrala nucleara din Europa, in urma distrugerii barajului. Centrala nucleara isi ia apa de racire din rezervor.
Armata ucraineana a declarat ca fortele rusesti au aruncat in aer barajul, in timp ce surse rusesti au dat vina pe Ucraina.
„Kakhovka (barajul) a fost aruncat in aer de fortele de ocupatie ruse”, a declarat marti comandamentul de sud al fortelor armate ucrainene pe pagina sa de Facebook. „Amploarea distrugerii, viteza si volumele de apa, precum si zonele probabile de inundare sunt in curs de clarificare”.
Agentiile de stiri rusesti au sustinut ca barajul, controlat de fortele rusesti, a fost distrus in urma unui bombardament, in timp ce un oficial instalat in Rusia a declarat ca a fost un atac terorist – prescurtarea ruseasca pentru un atac al Ucrainei.
Seful instalat in Rusia al regiunii Herson a declarat ca a inceput evacuarea in apropierea barajului si ca apa va atinge niveluri critice in cinci ore.
Presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va organiza o reuniune de urgenta cu privire la explozia barajului Nova Kakhova din sudul Ucrainei, a anuntat marti pe Twitter Oleksi Danilov, secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate Nationala si Aparare.
Zelenski a avertizat anterior ca o rupere a barajului ar putea avea consecinte catastrofale pentru cei care locuiesc in aval. „Distrugerea barajului ar insemna un dezastru pe scara larga”, a declarat el in luna octombrie a anului trecut.
Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…
Aproape 90 de congresmeni democrati l-au indemnat pe presedintele american Joe Biden sa sanctioneze guvernul…
Iranul sprijina orice decizie luata de Liban in cadrul discutiilor pentru a asigura incetarea focului…
Tribunalul Bucuresti a decis, vineri, condamnarea fostului manager al Spitalului Clinic "Nicolae Malaxa" la 11…
Cancelarul german Olaf Scholz l-a indemnat vineri, in cadrul unei conversatii directe, pe presedintele rus…
Sapte membri ai unei retele de traficanti de persoane din localitatile Ozun si Chilieni din…