externe

A fost inaugurat primul element al celui mai lung tunel rutier si feroviar submarin din lume construit sub Marea Baltica. Traversarea va dura 7 minute cu trenul in loc de 45 cu feribotul

Coborand pana la 40 de metri sub Marea Baltica, cel mai lung tunel submarin din lume va lega Danemarca de Germania, reducand timpul de calatorie intre cele doua tari atunci cand se va deschide in 2029, potrivit CNN.

Primul element al tunelului Fehmarnbelt a fost inaugurat in aceasta luna de regele Frederik al X-lea al Danemarcei, la patru ani de la inceputul constructiei in 2020, insa planificarea a fost facuta cu mai mult de un deceniu inaintea acestui moment.

Pe partea daneza, la est de Rodbyhavn, anul trecut a fost finalizata unitatea care va construi cele 89 de sectiuni masive de beton care vor alcatui tunelul. Fermern A/S, compania daneza de stat responsabila de proiect, spune ca este cea mai mare si mai avansata unitate de productie de acest gen.

Tunelul, care va avea 18 kilometri lungime, este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructura din Europa, cu un buget de constructie de peste 7 miliarde de euro.

Prin comparatie, tunelul de 50 de kilometri care leaga Anglia si Franta, finalizat in 1993, a costat echivalentul a 12 miliarde de lire sterline in banii de astazi. Desi mai lung decat tunelul Fehmarnbelt, tunelul Manecii a fost realizat folosind o masina de forat, mai degraba decat prin scufundarea sectiunilor de tunel prefabricate.

Tunelul va fi construit peste stramtoarea care leaga insula germana Fehmarn si insula daneza Lolland, si este conceput ca o alternativa la serviciul actual de feriboturi de la Rodby si Puttgarden, care transporta milioane de pasageri in fiecare an. Acolo unde traversarea dureaza acum 45 de minute cu feribotul, va dura doar sapte minute cu trenul si 10 minute cu masina.

Tunelul, al carui nume oficial este Fehmarnbelt Fixed Link, va fi, de asemenea, cel mai lung tunel rutier si feroviar combinat din lume. Acesta va cuprinde doua autostrazi cu doua benzi – separate printr-un pasaj de serviciu – si doua sine electrificate.

„Astazi, daca ar fi sa faci o calatorie cu trenul de la Copenhaga la Hamburg, ti-ar lua aproximativ patru ore si jumatate”, a declarat Jens Ole Kaslund, director tehnic la Femern A/S, in 2022. „Cand tunelul va fi finalizata, aceeasi calatorie va dura doua ore si jumatate. Astazi, multi oameni zboara intre cele doua orase, dar in viitor va fi mai bine sa luam doar trenul”, adauga el. Aceeasi calatorie cu masina va fi cu aproximativ o ora mai rapida decat astazi, tinand cont de timpul economisit prin asteptarea feribotului.

Pe langa beneficiile aduse trenurilor de pasageri si masinilor, tunelul va avea un impact pozitiv asupra transportului de marfa, a spus Kaslund, deoarece creeaza o ruta terestra intre Suedia si Europa Centrala care va fi cu 160 de kilometri mai scurta decat in prezent.

In prezent, traficul dintre peninsula Scandinava si Germania prin Danemarca se poate efectua fie cu feribotul peste Fehmarnbelt, fie o ruta mai lunga pe podurile care leaga insulele Zelanda, Funen si peninsula Iutlanda.

Proiectul dateaza din 2008, cand Germania si Danemarca au semnat un tratat pentru construirea tunelului. Apoi a durat peste un deceniu pentru ca legislatia necesara sa fie adoptata de ambele tari si pentru ca studiile de impact geotehnic si de mediu sa fie efectuate.

In timp ce procesul s-a finalizat fara probleme in partea daneza, in Germania, o serie de organizatii – inclusiv companii de feribot, grupuri de mediu si municipalitati locale – au facut apel impotriva aprobarii proiectului din cauza acuzatiilor de concurenta neloiala sau preocupari legate de mediu si zgomot.

In noiembrie 2020, o instanta federala din Germania a respins plangerile. „Hotararea a venit cu un set de conditii, la care ne-am asteptat si pentru care eram pregatiti, privind modul in care monitorizam mediul in timp ce construim, lucruri precum zgomotul si scurgerea de sedimente.

Cred ca trebuie sa ne asiguram ca impactul asupra mediului este cat mai mic posibil”, a declarat, in 2022, Henrik Vincentsen, directorul general al Femern A/S.

Mai multe alte faze ale proiectului sunt in derulare, inclusiv saparea santului propriu-zis in care va sta tunelul. Fiecare sectiune va avea 217 metri lungime (aproximativ jumatate din lungimea celui mai mare nava container din lume), 42 metri latime si 9 metri inaltime. Cantarind fiecare 73.000 de tone metrice, vor fi la fel de grele ca peste 13.000 de elefanti.

Fabrica are trei hale si sase linii de productie. Sectiunile vor fi amplasate chiar pe fundul marii, la aproximativ 40 de metri adancime, in punctul cel mai adanc, si mutate la locul lor cu barje si macarale. Pozitionarea sectiunilor va dura aproximativ trei ani.

Pana la 2.500 de oameni vor lucra direct la proiectul de constructie.

Michael Svane de la Confederatia Industriei Daneze, una dintre cele mai mari organizatii de afaceri din Danemarca, a declarat, in 2022, pentru CNN, ca tunelul va fi benefic pentru afacerile internationale.

„Tunelul Fehmarnbelt va crea un coridor strategic intre Scandinavia si Europa Centrala. Transferul feroviar imbunatatit inseamna ca mai multa marfa se deplaseaza de la drum la calea ferata, sprijinind un mijloc de transport ecologic. Consideram conexiunile transfrontaliere un instrument pentru crestere economica si a locurilor de munca nu numai la nivel local, ci si la nivel national”, a spus el.

In timp ce unele grupuri de mediu si-au exprimat ingrijorarea cu privire la impactul tunelului asupra mamiferelor marine din stramtoarea Fehmarn, Michael Lovendal Kruse de la Societatea Daneza pentru Conservarea Naturii considera ca proiectul va avea beneficii de mediu.

„Ca parte a tunelului Fehmarnbelt, vor fi create noi zone naturale si recife de piatra pe partile daneze si germane. Natura are nevoie de spatiu si, ca urmare, va fi mai mult spatiu pentru natura. Dar cel mai mare avantaj va fi pentru clima. Traversarea mai rapida a stramtorii cu trenul va concura traficul aerian, iar transportul cu trenurile electrice reprezinta de departe cea mai buna solutie pentru mediu”, a spus el.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Estonia anunta ca ar putea rezista „doua saptamani” in cazul unei invazii a Rusiei: „Este suficient pana la sosirea intaririlor NATO”

Estonia ar putea rezista unui atac rusesc timp de doua saptamani inainte ca NATO sa…

2 ore ago

Ciolacu si Sosoaca, relatii foarte calde. Un sondaj INSCOP arata ca sunt cei mai lipsiti de incredere politicieni

Premierul Marcel Ciolacu a sarutat-o, luni, pe senatoarea extremista Diana Sosoaca in momentul in care…

O oră ago

Filmari, cum au fost alungate fortele Rusiei de pe Insula Serpilor: „Operatiune aer-mare sustinuta de rachete si artilerie”

Serviciul de Securitate al Ucrainei a dat publicitatii imagini cu operatiunea din 2022 prin care…

O oră ago

EXCLUSIV Emilia Sercan a depus plangere penala contra lui Adrian Cioroianu: „Ceea ce a facut este condamnabil”

Jurnalista Emilia Sercan a declarat, intr-un interviu pentru aktual24.ro, ca a depus plangere penala contra…

38 de minute ago