„A fost un lagar de concentrare”. Povestea tanarului prizonier ucrainean care nu a scos niciun cuvant, timp de un an, in captivitatea rusa

Yuri Gulchuk se uita in tacere la tavile cu alimente care i-au fost aduse in sectia Spitalului Alexander din Kiev. Soldatul de 23 de ani abia poate manca si nu are inca destula putere sa ridice bratul si sa ridice lingura. De asemenea, vorbeste cu greutate, potrivit reportajului realizat cu el de catre serviciul ucrainean al BBC.

Starea lui continua sa fie astfel, la cateva zile dupa eliberarea sa din captivitate, pe 14 septembrie 2024. In acea perioada, Ucraina a reusit sa returneze 152 dintre cetatenii sai in doua schimburi de prizonieri.

„Cand am aflat cat timp, efort, munca si de cati oameni a fost nevoie pentru a ma elibera din captivitate, m-am simtit inconfortabil”, spune el despre eliberarea sa in interviul acordat BBC.

Imaginile intalnirii lui Yuri cu mama sa, Milana Kompaniet, dupa intoarcerea sa in Ucraina, s-au raspandit in aproape toata mass-media ucraineana si in multe straine. In acel moment, avea dificultati de comunicare mari.

„De ce sunt oamenii atat de cruzi unii cu altii? De ce atata durere? De ce atatea minciuni? – acestea au fost primele cuvinte pe care i le-a spus mama sa…

Tacerea de un an din inchisorile rusesti

Lui Yuri i-au trebuit cateva zile sa realizeze ca este cu adevarat acasa, sa inceapa sa manance singur si sa vorbeasca din nou cu oamenii.

„Cand zaceam in unitatea de terapie intensiva a Spitalului Alexander si vorbeam cu tata si mama, nu imi venea sa cred pe deplin ca sunt acasa”, spune puscasul.

A tacut vreme de un an si ceva, in captivitate: „M-am scufundat treptat in tacere. Nu ma consider o persoana care sa vocifereze prea mult”, spune tanarul. „Am tacut pentru ca era necesar, nu exista alta cale.”

Tacerea lui a devenit o forma de protectie psihologica si fizica. Si nu ii este inca foarte usor sa vorbeasca, acum, din nou, in libertate.

„Trebuie sa muncesc din greu pentru a face asta. Si nu este vorba doar despre utilizarea corzilor vocale. Pentru a vorbi tare, sau cu atat mai mult pentru a canta sau a striga, trebuie sa iti incordezi nu doar niste muschi ci si mentalul slabit. El trebuie reinviat”, spune Yuri pentru BBC Ucraina.

„Am vrut doar sa traiesc. Tocmai am reusit sa supravietuiesc. Dar nu toti au fost  atat de norocosi ca mine”, spune el.

In total, Gulchuk a petrecut doi ani si jumatate in captivitate, din 12 aprilie 2022 pana in 13 septembrie 2024.

In acest timp, a fost transferat de mai multe ori dintr-o inchisoare in alta. A fost tinut in locuri precum colonia Yelenovskaya, centrul de arest preventiv Taganrog-2 si in o inchisoare din Mordovia.

Micul dejun „pe care nu-l voi uita”

Yuri Gulchuk spune ca nu se considera un „puscas marin de fier”. A inceput serviciul militar in batalionul de logistica al Brigazii 36 Navale, in decembrie 2021.

Inainte de asta, a studiat limba chineza, timp de doi ani, la Facultatea de Filologie a Universitatii din Kiev, dar a decis sa-si intrerupa studiile si sa se inroleze in armata.

Cu doar doua saptamani inainte de invazia rusa, Yuri a semnat un contract cu Fortele Armate ucrainene. Pe 24 februarie s-a grupat la punctul de control de la uzina de procesare a deseurilor din Mariupol.

„Ne-am trezit si am auzit ceva explozii. La primul etaj, geamurile noastre au fost sparte. Aceea era a doua linie de aparare. Ne-am uitat unul la altul si am realizat  ca ceva a explodat undeva pe prima linie. Apoi ne-am luat micul dejun.”

La doar cateva ore dupa acel mic dejun, Yuri a aflat ca incepuse razboiul “pe scara larga.”

„Ma gandesc ca intr-o zi vor scrie in carti ca totul a inceput, la Mariupol, pe 24 februarie. Si iata-ma in Mariupol. Si astazi este 24 februarie… Habar nu aveam atunci ce ma asteapta in continuare.”

In zilele de 26-27 februarie, plutonul sau a fost transferat la uzina de procesare a deseurilor de pe teritoriul societatii Azovobschemash. Acolo s-au mutat din buncar in buncar. Acolo a si fost capturat de armata rusa.

Cine erau batuti in inchisoare

„Atitudinea fata de noi, in captivitate, depindea de cine era in tura in inchisoare. Au fost paznici care ii bateau pe toti prizonierii”, spune Yuri Gulchuk.

„Alti paznici i-au scos pe toti din celula pe coridor si au intrebat cine are peste 50 de ani, cine e bolnav sau ranit. Aceia au fost lasati deoparte de ceilalti si nu au fost  batuti. Consider ca aceea a fost o manifestare a unei anumite umanitati.” Paznicii respectiv ii bateau doar pe militarii tineri si sanatosi.

„Era un lagar de concentrare. M-au batut. Eram fortati sa stam numai in picioare.”

In octombrie 2024, biroul Inaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a declarat ca Rusia supune sistematic prizonierii ucraineni la tortura.

Raportul spune ca in inchisorile rusesti, detinutii sunt supusi la socuri electrice, loviri, agresiuni sexuale, privarea de somn, fiind tinuti in pozitii incomode pentru perioade lungi de timp, umilinte si amenintari cu violenta.

Aceste fapte au fost confirmate de Misiunea ONU de Monitorizare a Drepturilor Omului in Ucraina.

Potrivit datelor, 95% dintre prizonierii ucraineni care au fost returnati au fost supusi torturii in captivitatea rusa. Sefa misiunii, Danielle Bell, a recunoscut ca acesta a fost „cel mai rau lucru pe care l-a vazut in ultimii 20 de ani in care a vizitat prizonieri in numele ONU”.

In septembrie 2023, raportorul special al ONU pentru tortura, Alice Jill Edwards, a vorbit si ea despre politica sistemica si aprobata de Rusia de torturare a ucrainenilor capturati.

Organizatia neguvernamentala ucraineana “Media Initiative for Human Rights” (MIHR) a identificat si 21 de cazuri de moarte a ucrainenilor in captivitatea din  Rusia. Aceste persoane au murit intre februarie 2022 si noiembrie 2023. Printre cauzele cele mai probabile ale mortii lor s-au numarat bataile si socurile electrice.

Ucraina investigheaza, de asemenea, si executii in masa ale trupelor sale, atunci cand acestea au fost capturate, pe front, de trupele ruse.

Rusia nu a comentat raportul ONU si declaratiile privind tortura prizonierilor de razboi ucraineni.

In iunie a acestui an, Vladimir Putin a declarat ca 6.465 de soldati ucraineni se aflau in captivitate in Rusia. El nu a comentat declaratiile ONU si ale activistilor pentru drepturile omului despre politica Rusiei de tortura impotriva prizonierilor.

Vise in captivitate

Timp de doi ani si jumatate, Gulchuk nu a avut niciun contact cu familia sa. Nu a primit nicio scrisoare de la ei. A vazut ca niste scrisori au fost aduse cuiva din celula lui.

O scrisoare pe care a scris-o si a trimis-o din inchisoarea ruseasca mamei sale, a primit-o doar dupa ce s-a intors din captivitate. Aceste scrisori vor fi tiparite mai tarziu…

Isi aminteste ca erau comisii care veneau la celulele prizonierilor pentru inspectii. Acei oameni nu se prezentau. „Intrebau doar daca totul este in regula. Raspundeam la unison ca totul este bine. Ei plecau de la celule si ziua noastra continua ca de obicei.”

In captivitate, Yuri Gulchuk a pierdut cateva zeci de kilograme, ceea ce este tipic pentru prizonierii de razboi.

Potrivit Ombudsmanului ucrainean Dmitri Lubinet, ucrainenii eliberati din captivitatea rusa sunt adesea in stare grava. Ei slabesc in medie cate 20-25 kg.

Yuri spune ca si-a propus doar sa supravietuiasca si sa traiasca, pana la eliberare. „Si in acelasi timp, daca era posibil, sa raman… intact. Ma jucam cu imagini pozitive in capul meu. Indiferent de ce se intampla in jurul tau, nimeni nu te poate forta sa gandesti intr-un anumit fel”, spune el despre cum a indurat mai bine de doi ani inchisorile rusesti.

S-a ajutat de vise cu parintii sai, de amintiri din copilarie si planuri de viitor. Aceasta era viata lui interioara, dar in exterior a ramas tacut.

„In timp ce eram in captivitate, mi-am vazut adesea rudele in visele mele. Mi-am amintit cum am mers cu parintii mei la diferite restaurante, cum am calatorit. Am reluat conversatiile cu oameni interesanti, in capul meu. Am planuit ce voi face la intoarcerea din captivitate. De exemplu, la ce film ma voi uita, ce muzica voi asculta, ce voi manca…”

Mancarea la pachet, din Belarus, in drum spre casa

Cand Yuri Gulchuk a fost luat “pentru schimb”, o lunga perioada de timp nici nu i-a venit sa creada ca asta se intampla, ca acesta nu era un vis sau o nascocire a imaginatiei sale.

„Rusii au si genul acesta de “distractie”, acest joc psihologic, cand iau un prizonier dintr-un loc in altul si spun ca acesta este “pentru un schimb”. O persoana se pregateste astfel sa-si vada rudele, dar rusii il duc de fapt intr-o noua inchisoare si il lasa sa intre pentru „primire”, adica il bat inainte de o noua inregistrare”, explica soldatul.

Cand gardianul i-a felicitat pentru faptul ca mergeau “la un schimb”, nici ceilalti soldati ucraineni din grup nu l-au crezut. Unul dintre ei a raspuns ca era a saptea oara cand era dus “sa faca schimb”. La „al patrulea schimb”, la „receptie”, i s-a rupt rotula.

In acea zi, Yuri Gulchuk se pregatea pentru o noua zi obisnuita de chinuri, nu pentru intalnirea cu mama sa: „Am experimentat mai multe dintre aceste „tehnici” in propria mea experienta. Ma pregateam pentru o alta „receptie”. Am inteles ca cu siguranta ma vor rani, intr-o ora sau doua, sau intr-o zi sau doua.”

Au fost transportati prin Belarus, unde prizonierii ucraineni au primit ratii uscate cu ciocolata, paine, prajituri si rosii.

„A fost un fel de suprarealism. Cum, este Belarus? Ce fel de ratii uscate? Parea de parca erau pe cale sa soseasca extraterestrii si sa ofere tuturor cate un kilogram de bomboane. Parea o gluma cruda”, isi descrie Yuri Gulchuk sentimentele din acel moment.

Cu putin timp inainte de distribuirea acestor alimente, li s-a permis si sa isi scoata fesurile de pe cap.

Yuri si-a dat atunci, pentru prima data, seama ca acesta era de fapt un schimb, atunci cand acele fesuri ca niste pungi au fost luate de la ei si puse deoparte.

“Si apoi ne-au dat si prajituri si ciocolata.” Dar chiar si in acele momente era chinuit de indoieli.

„Cu cat speri mai mult pentru tine, cu atat este mai dificil sa accepti realitatea cand nu este ceea ce ti-ai imaginat.”

Si cand si-a vazut mama si zeci de oameni zambitori, in tara, tot tacut a ramas. Si trebuia sa invete sa zambeasca din nou.

„Doar du-te la magazin…”

In timp ce era in captivitate, Yuri si-a facut o lista, in minte, cu ceea ce va trebui sa faca dupa eliberare.

„Dar acele planuri sunt acum un fum. Pur si simplu voi merge pe strada, vad un semn de magazin, devin curios si intru. Toate acestea se intampla spontan.”

Yuri vrea, de asemenea, sa vada toate filmele celebre lansate in ultimii doi ani si jumatate. Si sa asculte multa muzica noua. Si, de asemenea, sa se dea cu un scuter electric.

Si poate va reveni la invatarea chinezei. Fostul lui profesor i-a sugerat sa reia cursurile.

Vrea sa compenseze timpul si oportunitatile pe care captivitatea rusa si razboiul I le-au luat.

„Imi spun ca timpul in captivitate nu a fost pierdut pentru mine, ca am invatat ceva din aceasta experienta. Poate asta este o auto-consolare. De fapt, incerc sa alung senzatia de timp pierdut,” isi spun el.

In septembrie 2024, potrivit Ombudsmanului Dmitri Lubinets, Ucraina a reusit sa returneze din captivitate peste 3.650 dintre cetatenii sai. Vorbim atat de militari, cat si de civili.

Potrivit estimarilor Initiativei Media pentru Drepturile Omului, facute in mai 2024, peste zece mii de militari ucraineni ar mai putea fi inca in captivitate in Rusia.

Insa, pe langa soldati, potrivit lui Dmitri Lubinets, Rusia ar tine in captivitate si aproximativ 28 de mii de ucraineni civili. Multi dintre ei au fost arestati in teritoriile ocupate.

(Foto: facebook.com/MeanwhileUA)