A inviat Iliescu de moartea lui Gorbaciov: „Tragedia Estului fost socialist, a URSS, si acum si a Occidentului dezvoltat este ca reformele s-au rezumat la una singura, transferul proprietatii publice in maini private”
Fostul presedinte Ion Iliescu a dat publicitatii un mesaj, dupa o lunga perioada de tacere, in care afirma ca a aflat cu tristete vestea mortii lui Mihail Gorbaciov. ”Pana la urma, doar cei care au trait acele vremuri ii pot judeca mostenirea. Un lucru nu i se poate reprosa: ca nu a avut curajul schimbarii. Fie si numai pentru asta, va ramane in istoria agitatului secol XX”, sustine Iliescu.
„Am aflat cu tristete vestea mortii lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice. Oricum ai judeca mostenirea lui, deciziile luate de URSS, sub conducerea sa, au schimbat dinamica relatiilor internationale. Si in bine, dar si in rau. Nevoia de schimbare, in estul continentului european, era urgenta. Sistemul socialist avea nevoie de reforme de fond. Asta era mesajul transmis de Gorbaciov si a fost bine receptat atat de sovietici, cat si de partenerii din Occident. Ca apoi reformele s-au rezumat la una singura, transferul proprietatii publice in maini private, asta este tragedia Estului fost socialist, a URSS, si acum si a Occidentului dezvoltat”, a scris Iliescu, miercuri, pe blogul personal.
El apreciaza ca Gorbaciov a fost „un om al dialogului”, dar personalitatea sa a fost „inevitabil controversata”.
„Multi au spus ca a inceput schimbarea URSS punand caruta inaintea boilor, cu referire la accentul pus pe democratie si pe libertatea cuvantului. Decizia a fost, cred eu, corecta. Din pacate, nimeni nu sufera, acum, de prea multa democratie, si asta se simte in tot ceea ce facem. A crezut ca, in relatiile internationale, URSS poate pune capat Razboiului Rece. Din pacate, Razboiul Rece i-a supravietuit. Si acum traim partea cea mai violenta si mai periculoasa a lui. Gorbaciov a fost, totusi, un om al dialogului. Asta ne-a ferit de multe probleme, in faza cea mai periculoasa a schimbarilor in Europa si in lume. Personalitatea sa a fost, inevitabil, controversata. Mostenirea lui este judecata, in fosta URSS, prin prisma dezastrului social generat de ‘terapiile de soc’, aplicate dupa destramarea Uniunii si formarea CSI. Terapii de soc de care nu e responsabil. El a fost, in gandirea sa politica, un social-democrat”, spune fostul presedinte.
Acesta s-a referit si la relatiile romano-sovietice in acea perioada.
„Nu pot spune ca relatiile Romaniei cu URSS, inainte si dupa 1989, au fost bune. Dar dupa decembrie 1989 au fost corecte, in vartejul acela de schimbari contradictorii greu de controlat”, puncteaza Ion Iliescu.
El considera ca doar cei care au trait in acea perioada pot judeca mostenirea lui Mihail Gorbaciov.
„Pana la urma, doar cei care au trait acele vremuri ii pot judeca mostenirea. Un lucru nu i se poate reprosa: ca nu a avut curajul schimbarii. Fie si numai pentru asta, va ramane in istoria agitatului secol XX. Dumnezeu sa-l odihneasca!”, conchide Iliescu.
Ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, care a incheiat perioada Razboiului Rece fara varsare de sange, dar nu a reusit sa impiedice prabusirea Uniunii Sovietice, a murit marti, la varsta de 91 de ani.
Intre 1990 si 1991, Mihail Gorbaciov a ocupat functia de presedinte al Uniunii Sovietice, dupa care a fost nevoit in cele din urma sa demisioneze pe 25 decembrie 1991, ceea ce a dus la sfarsitul URSS.
Gorbaciov, care a primit Premiul Nobel pentru pace in 1990, a incheiat acorduri de reducere a armamentului cu SUA si parteneriate cu statele occidentale pentru a indeparta Cortina de Fier, care a divizat Europa dupa Al Doilea Razboi Mondial si a dus la reunificarea Germaniei.