A murit in seara de Craciun dupa ce si-a bagat o petarda aprinsa in gura. S-a intamplat in judetul Iasi
Un barbat de 50 de ani din comuna Belcesti, judetul Iasi, a murit dupa ce si-a bagat in gura o petarda aprinsa. Medicii care au ajuns la fata locului nu au mai putut sa ii salveze viata, iar politistii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpa.
Incidentul a avut loc miercuri seara, in comuna Belcesti, judetul Iasi.
„Am fost solicitati in jurul orei 20 pentru un barbat cu leziuni post explozie de petarda, petarda pe care si-a introdus-o in cavitatea bucala aprinsa. A fost trimisa ambulanta cu medic de la Targu Frumos, dar din pacate leziunile erau incompatibile cu viata”, a declarat Diana Cimpoesu, medic sef al UPU SMURD Iasi, citat de Mediafax.
Politistii au deschis in acest caz un dosar penal.
„Politistii s-au deplasat la fata locului, iar din primele cercetari efectuate s-a constatat faptul ca barbatul de 50 de ani, din comuna Belcesti, fiind sub influenta alcoolului, s-ar fi autoaccidentat cu un articol pirotehnic, iar ulterior a fost declarat decesul acestuia. In cauza a fost intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa”, a declarat Ioana Bilea, purtatorul de cuvant al IPJ Iasi.
Medicina legala urmeaza sa stabileasca daca barbatul se afla sau nu sub influenta bauturilor alcoolice.